Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

Îmi este extrem de greu să scriu despre cineva plecat dintre noi. Este ca şi cum mi-aş alerga umbra, încercând să refac, fie şi pentru o clipă, ceea ce timpul a risipit pentru totdeauna. Parcă mai alaltăieri m-am despărţit de Romulus Diaconescu, prietenul meu mai mare. M-am întrebat dacă diferenţa de ani nu făcea de-a dreptul imposibilă o amiciţie, chiar şi literară, însă într-una dintre lungile discuţii despre oameni şi cărţi mi-a mărturisit că încă avea puterea să creadă în câţiva tineri. Nu în mulţi, ceea ce mă făcea temător, ca nu cumva să-l deziluzionez sau să nu merit strângerea sa de mână. Şi nici acum nu ştiu dacă am meritat pe deplin încrederea şi prietenia sa.

S-au scurs câţiva ani de la dispariţia sa dintre noi. Zilele trecute, am zâmbit amar când am primit un mesaj în care eram anunţat că se va desfăşura o întâlnire pentru a-l evoca pe Romulus Diaconescu, adică ne vom aduna mai mulţi scriitori şi vom face exerciţii de aducere aminte. Ce am păstrat de la prietenul nostru Romulus şi cât rămâne din scrisul său? Nu puţine lucruri. Mărturisesc sincer că, de la dispariţia sa, am recitit în bună măsură ceea ce a scris. Interviurile sale cu mari personalităţi culturale nu sunt deloc atinse de vreme, fără a avea acele aluviuni conjuncturale dificil de evitat. La recitire trec fără nicio îndoială proba timpului. La fel, proza sa are vigoarea unei construcţii ce trădează spiritul fin al detaliului pe care, îmi place să cred, o au doar fotografii şi jurnaliştii. Nu spun aceste lucruri din prietenie. Îmi place să cred că Romulus Diaconescu rămâne un scriitor cu mult mai important pentru generaţia sa, oraşul său şi, mai ales, cei care l-am cunoscut, chiar decât suntem dispuşi să acceptăm.

Întâmplarea a făcut să fim foarte apropiaţi în ultimii ani ai vieţii sale, dedicaţi presei, scriind la aceeaşi publicaţie. A avut mereu tăria opiniei şi a fost respectat şi pentru acest lucru. În semn de preţuire şi ca semn de neuitare, i-am dedicat prima mea carte de publicistică (lui şi altui prieten dispărut, Patrel Berceanu). Mi-am spus mereu că, trăind în acelaşi oraş şi în preajma aceloraşi oameni, nu se poate ca urmele sale să dispară în neant. De multe ori, aflat în situaţii de care prietenul meu îmi vorbea, mi-am zis că retrăiesc anumite întâmplări prin care el a trecut. Poate că acestea sunt blestemul şi bucuria de trăi în Craiova, mai ştii? Am încercat să împrumut din detaşarea sa târzie în a privi lucrurile şi oamenii. Romulus Diaconescu nu putea urî şi nici nu se putea rupe de prieteni, chiar şi când aceştia uitau să-i mai fie prieteni. Pot depune oricând mărturie că nu-i detesta, oricât de multă răutate ar fi vărsat împotriva sa. A fost un om bun şi un scriitor veritabil. Ceea ce poate părea prea puţin spus dar, credeţi-mă, nu este deloc aşa.

Îmi este atât de dor de el, deşi mi se pare că mai alaltăieri m-am despărţit de Romulus Diaconescu, prietenul meu mai mare.

Reporter: Alteţă, România traversează o perioadă prelungită de criză. Nu mă refer doar la criza economică, ci şi la cea morală şi la confuzia provocată de lipsa unei viziuni pentru promovarea valorilor autentice din toate domeniile. Care credeţi că ar fi punctul de pornire pentru depăşirea situaţiei în care se găseşte societatea românească?

Principele Radu: Răspunsul trebuie căutat prin prisma trecutului recent, nu doar prin cea a prezentului. În decembrie 1989, România s-a îndreptat, ca toate ţările din zonă, spre democraţie. După 20 de ani de efort, uneori încununat de succes, ne dăm cu toţii seama că viaţa democratică şi legislaţia europeană nu sunt de ajuns pentru ca ţara noastră să fie cu adevărat liberă şi democratică. Ce anume lipseşte?
Lipsesc instituţiile, comportamentul public şi profesionalismul. Când, în decembrie 1947, Regele era gonit, odată cu el nu a plecat doar monarhia. A plecat competenţa, au plecat la Canal specialiştii din toate domeniile publice, au fost demolate complet instituţiile statului.

“Lipsesc instituţiile şi profesionalismul”

Ele nu au revenit, odată cu democraţia, în 1989. De aceea, astăzi asistăm la un fenomen paradoxal: avem democraţie, avem un început de prosperitate, o economie liberă, dar avem domnia bunului plac, în loc de forţă instituţională, avem dispreţ pentru Constituţie, în loc de etică, avem scurtcircuitarea legii pe diverse căi democratice, avem lipsă de respect şi încredere şi, mai ales, avem 20 la sută din populaţie care preferă să stea departe de România, din mâna puternicilor de astăzi. Oamenii sunt dezamăgiţi nu de sărăcie sau de criza economică, ci de liderii lor. Românii nu sunt mândri, nu au încredere, nu au sentimentul că are cineva grijă de ei. Moral vorbind, România este un mare orfelinat în care găseşti de toate. Criza instituţională, ca şi criza morală şi cea a mijloacelor nu sunt o caracteristică doar a României. La un alt nivel şi într-un alt context, crizele sus-numite sunt prezente şi în Franţa, Germania, Italia, chiar şi în Marea Britanie.

Rep.: Care este viziunea Casei Regale privind rolul şi locul României în context european?

Principele Radu: Casa Regală este coloana vertebrală a statului român modern, ea a dat trei şefi de stat de primă valoare şi a continuat să reprezinte garanţia valorilor europene şi perene în context naţional şi statal. România a fost aşezată şi menţinută la locul ei european de regi. Generaţia a cincea, a Principesei Moştenitoare Margareta, va continua acest efort până la sfârşitul zilelor.

Principele Radu: “Preşedintele reprezintă statul, nu îl conduce”

Rep.: Retragerea candidaturii Alteţei Voastre de la Preşedinţia României a fost un gest surprinzător. Consideraţi că numeroşii susţinători ai Alteţei Voastre au înţeles pe deplin motivele ce au stat la baza acestei decizii?

Principele Radu: Candidatura mea nu a intenţionat înlocuirea unui om cu un altul, ci corectarea sistemului păgubos de până acum, în care primul politician al ţării devine preşedinte, lucru aflat în ascuţită contradicţie cu Constituţia României. Preşedintele român reprezintă statul, nu îl conduce. Rolul politic exclusiv îl are prim-ministrul. De aceea, este normal ca un şef de partid să lupte să câştige alegerile parlamentare, nu prezidenţiale. Astfel, el poate avea majoritate parlamentară şi dreptul de a forma Guvernul. Toate acestea sunt limpede spuse în Constituţie. Din cauza obsesiei ceauşiste, care este încă prezentă în minţile politicienilor, ca un fel de complex de inferioritate dificil de înlăturat, toată lumea crede că suprema satisfacţie politică este să devii preşedinte. Majoritatea politicienilor ignoră evidenţa că preşedintele nu are niciun mijloc constituţional, financiar sau administrativ de a conduce politic ţara. Dacă o face, totuşi, este prin încălcarea crasă a Constituţiei. Oamenii de rând – societatea românească profundă – au înţeles foarte bine acest lucru de la mine. De aceea am atât de mulţi susţinători. Oamenii cu putere, adică cercul relativ restrâns al politicienilor, marilor oameni de afaceri şi media centrală, au rămas imuni la propunerea mea. Nu au înţeles-o şi nu au avut nevoie de ea.

Principele Radu: “Politicienii fac o confuzie gravă între scop şi mijloace”

Rep.: Cunosc faptul că nu doriţi să vă implicaţi în lupta politică, poziţie exprimată clar de Casa Regală a României. Totuşi, de ce în mai multe rânduri aţi avut declaraţii critice la adresa clasei politice actuale?

Principele Radu: Critica mea nu era una de pe poziţie politică, ci de pe poziţie statală. Nu am fost niciodată (lucru foarte greu de înţeles astăzi) adeptul unei anume doctrine politice. Am colaborat bine şi cu creştin-democraţii, şi cu socialiştii, şi cu liberalii, din 1997 încoace. Niciodată nu am exprimat păreri (bune sau rele) asupra deciziilor lor politice. De aceea am şi reuşit să stau alături de ei mai bine de un deceniu.
I-am criticat atunci când, prin comportamentul lor public, compromiteau democraţia şi instituţiile pe care le serveau. Una este să stai în Parlament şi să te lupţi politic (lucru perfect justificat şi chiar lăudabil) şi alta este să-ţi baţi joc cu primitivism, grosolănie şi brutalitate de instituţia pe care o conduci, numai fiindcă aşa crezi tu că poţi să-ţi arăţi forţa. De altfel, mai toţi politicienii Europei de astăzi fac grava confuzie între scop şi mijloace. Ei cred că, dacă-ţi petreci viaţa fiind mai iute decât rivalii tăi, dacă manevrezi, manipulezi, şmechereşti şi unelteşti, eşti tare. De fapt, nu eşti. Cei mai mulţi vor ieşi din istorie în ziua în care vor ieşi pe uşă, din biroul primit cu chirie de la istorie.

Principele Radu: “O ţară fără autostrăzi dar cu bancuri despre autostrăzi este uşor de manipulat”

Rep.: Cum priviţi diversele încercări de discreditare a Casei Regale a României, a Maiestăţii Sale Regele Mihai, inclusiv a Alteţei Voastre? De ce minciuna şi manipularea încă îşi găsesc locul în spaţiul public, pentru a lovi în tradiţia şi istoria României?

Principele Radu: Pentru că o societate fără instituţii, fără etică şi fără respect al profesionalismului şi al valorilor este o societate vulnerabilă, slabă, ambiguă. Este uşor de manipulat o ţară care, în loc de autostrăzi, are bancuri despre autostrăzi. O ţară în care inculpaţii vorbesc despre supremaţia justiţiei, în care securismul condamnă comunismul şi viceversa. Ironia sorţii este că noi am crezut acum 20 de ani că democraţia va rezolva totul. Nu este aşa, după cum se vede. Kennedy spunea, de altfel: “Democraţia este un mod de guvernare foarte grea. Ea cere însuşirile cele mai înalte de disciplină şi stăpânire de sine, voinţa de a face sacrificii în interesul general şi educaţie.”

Principele Radu: «România, Altfel», un proiect pentru o Românie cu instinctul binelui

Rep.: “România, Altfel” este proiectul pe care Alteţa Voastră l-a propus societăţii româneşti. Nu cred că ne mai putem permite luxul de a nu ţine cont de ignoranţa în care este menţinută o parte a societăţii şi, deopotrivă, de interesele meschine ale multor politicieni. În ce măsură credeţi că “România, Altfel” se va materializa?

Principele Radu: În măsura în care România va redobândi instinctul binelui. Viziunea noastră pe 30 de ani are deja trei ani de la lansarea publică. Anumiţi paşi s-au făcut. Societatea românească nu este lipsită de instinctul binelui, nici de bun-simţ. De exemplu, în anumite comunităţi locale lucrurile merg destul de bine. Economia privată are instinct prin definiţie. Intelectualitatea anonimă, zecile de mii de oameni cu carte din oraşe, orăşele şi comune sunt cât se poate de buni europeni. Dar, aşa cum spuneam, la nivelul elitei este o gravă carenţă de moralitate, instinct al binelui, generozitate, simţ de răspundere şi demnitate. Fără lideri, România nu poate avea nicio viziune nici pe 30 de ani, nici pe mai puţin. Casa Regală are rolul de a inspira, de a reprezenta, de a încuraja şi de a atrage atenţia. Nu este nici responsabilitatea noastră şi nu este nici în puterea noastră de a construi kilometri de autostrăzi.

Principele Radu: Oltenia, printre cele mai preţioase provicnii istorice

Rep.: Aţi revenit de mai multe ori în Oltenia, fie însoţindu-i pe Majestatea Sa Regele Mihai şi pe Majestatea Sa Regina Ana, fie împreună cu Alteţa Sa Principesa Moştenitoare Margareta, fie singur. Am avut de câteva ori bucuria să dialogăm şi, prin interviurile şi articolele publicate sau prin materialele de televiziune, să împărtăşiţi din proiectele Casei Regale pentru dezvoltarea durabilă a acestei provincii istorice româneşti. Care sunt viitoarele proiecte în care vă veţi implica pentru sprijinirea Olteniei şi a Craiovei, în special?

Principele Radu: Oltenia este una dintre provinciile istorice cele mai preţioase. Rareori găseşti atâta bogăţie culturală, tradiţie, istorie şi efervescenţă economică (în anumite epoci, desigur) ca aici. Prezentul oltean nu este la înălţimea trecutului. Acest lucru îl ştim cu toţii. Sunt bucuros să constat că multe domenii se bucură de slujirea unor oameni competenţi, generoşi şi talentaţi: educaţia, economia, arta, domeniul militar, viaţa socială şi mass-media. Existenţa acestor oameni mă face să revin în Oltenia şi să fiu plin de speranţă. Anii trecuţi am fost mereu prezent în Craiova, Târgu Jiu, Motru, Rovinari, Slatina, Caracal, Balş, Corabia, Râmnicu Vâlcea şi atâtea alte aşezări urbane şi rurale.
Voi susţine un şir de patru prelegeri la Universitate, din martie până la sfârşitul anului universitar. Voi veni la televiziunile şi în redacţiile ziarelor craiovene, voi merge la elevii de liceu, voi încuraja companiile economice private, voi fi alături de militari, voi vizita parohiile şi voi încerca să dau o mână de ajutor prezentului, conform cu poziţia de membru al Familiei Regale.

Interviu realizat de Mihai FIRICĂ

(Ediţie Specială – 06.03.2010)

Jurnalistul şi scriitorul Mihai Firică a făcut apel la luat atitudine, în cadrul Târgului de Carte «Gaudeamus» – Prin cel de-al patrulea volum din cariera sa, scriitorul craiovean oferă o colecţie de editoriale şi analize politice

“Pentru cei care sunt orbiţi de putere şi îşi imaginează că-l pot folosi drept agent electoral pe Dumnezeu, mă rog să le dea mai multă inimă şi mai multă minte. Şi să-i ierte. Iar dumneavoastră, celor mulţi, mă rog să vă deschidă ochii, pentru ca nu cumva să-i mai votaţi pe cei fără de Dumnezeu.”

Prin aceste cuvinte, Mihai Firică îşi alege să patalameze clasa politică din România, cartea sa intitulată crud “Dinastia ticăloşilor” fiind, de fapt, o invitaţie la o radiografie a politicienilor din zilele noastre.

Colecţia de editoriale publicate de-a lungul timpului în cotidiene locale sau centrale este adunată din 2008 şi 2009 şi reunită sub un titlu considerat de mulţi critici drept unul dur, dar perfect realist.

“Am vrut să construiesc o carte, spun eu, scandalos de sinceră, pentru că textele sunt sincere. Se ascund în spatele acestor comentarii, luări de poziţie, multe lucruri pe care nu le-am putut exprima într-un limbaj mult mai dur şi nu mă gândesc doar la viaţa politică şi la personajele de la noi care o compun. În cartea aceasta vorbesc despre mass-media, despre economie, despre guvernare. Toate acele personaje pe care le veţi redescoperi din realitate, transpuse în «Dinastia Ticăloşilor», compun viaţa noastră. De aceea cred că este extrem de important pentru un jurnalist să expună temele sale în discuţie. De ce dinastie? Dacă vă uitaţi cu sinceritate în jur, veţi observa că se formează dinastii, iar speranţa noastră de viaţă mai bună este iluzorie, din cauza acestor dinastii ale necopţilor. Poate ar fi trebuit să exprim mult mai dur în această carte dezamăgirea, dezgustul, deziluziile. Toate, repet, sunt sincere. Dezgustul meu faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa publică este unul întemeiat pe observaţia cotidiană. Acest oraş este plin de ologi, de ciungi, de oameni mutilaţi. Să vă uitaţi la feţe craiovenilor, ale celor care ne înconjoară, şi să încercaţi să pătrundeţi dincolo de ele, să încercaţi să aflaţi ce se află în sufletele oamenilor. Eu încerc să îi înţeleg pe oameni şi detectez cu suferinţă un gol imens acolo unde ar trebui să găsesc mai multă înţelegere, mai multă iubire, mai multă cumpătare”, a declarat Mihai Firică la prezentarea cărţii sale.

 Jurnalism de front

Prezenţi ieri la lansarea volumului “Dinastia ticăloşilor”, doi dintre oamenii de litere importanţi din Craiova – Nicolae Marinescu, directorul Grupului Editorial Aius, care a oblăduit opera lui Mihai Firică în condiţii grafice impresionante, şi scriitorul George Marinescu – şi-au exprimat interesul faţă de scriiturile autorului.

“Mihai Firică are un limbaj extrem de îngrijit, de o mare acuitate expresivă, chiar dacă într-o stilistică foarte simplă. În Mihai Firică îl regăsesc pe celebrul scriitor şi gazetar local Felix Aderca. Autorul spune că această carte este scandalos de sinceră, eu spun că această carte este o carte de o scriitură crudă la adresa personajelor care se găsesc în acest volum”, a declarat scriitorul George Popescu.

 Directorul Editurii Aius, Nicolae Marinescu, a făcut chiar o paralelă între condiţia scriitorului Mihai Firică şi cea a marelui actor Ion Caramitru, vizavi de scena politică din România.

“Mihai Firică este unul dintre jurnaliştii, puţini la număr, cu talent literar, care ştiu să scrie astfel încât toate gândurile şi sentimentele sale să ajungă aşa cum trebuie la cititorii săi. Ion Caramitru, prezent la Craiova, într-o zi, întrebat fiind de ce nu mai apare în viaţa publică, spunea: «Mi-e ruşine!» Mărturisesc, am fost decepţionat de această poziţie a unui actor de mare importanţă pentru ţara noastră. În schimb, Mihai Firică este încă pe baricade, iar cartea lui este una foarte importantă”, a declarat Marinescu.

Maratonul se încheie sâmbătă

Vineri au mai fost lansate volumele “Îngere, vii?”, semnat de Gheorghe Truţă. Tot vineri, a avut loc faza zonală a Concursului naţional de lectură “Mircea Nedelciu”. A fost organizat un spectacol de muzică şi dans, precum şi dezbaterea “Întâlnirile mozaicului”. A mai fost lansată cartea lui Marin Sorescu, “La lilieci”, şi a fost prezentată o colecţie de atlase şcolare. Sâmbătă, începând cu ora 12, are loc decernarea premiilor Târgului “Gaudeamus”.

“Agresivi, mediocri şi flecari, cei mai mulţi dintre politicienii de acum folosesc aproape toate procedeele odioase de a se servi de sistem, transformând manipularea, teroarea colectivă şi minciuna în instrumente uzate de folosirea în exces”, a declarat Mihai Firică. (Cosmin Horjan – Ediţie Specială 27.02.2010)

Cartea ,,Dinastia ticalosilor,, poate fi gasita la libraria Thalia de langa Teatrul National Craiova sau comandata on-line la Editura Aius www.aius.ro

http://www.editie.ro/new/mod.php?mod=stiri&sectiune=online&idcat=34&idstire=93772&title=S-a-lansat-Dinastia-Ticalosilor–o-carte-scandalos-de-sincera

Jurnalistul craiovean Mihai Firică şi-a lansat astăzi, în penultima zi a târgului de carte “Gaudeamus”, volumul “Dinastia Ticăloşilor”, o carte “scandalos de sinceră”, după cum spune autorul. Volumul lansat la Gaudeamus cuprinde o culegere de editoriale scrise de Mihai Firică pe parcursul anilor 2008-2009. Orice asemănare a personajelor din carte cu cele care ne populează viaţa reală nu este absolut deloc întâmplătoare, autorul provocându-şi cititorii să descopere “dinastia necopţilor”, care ne conduce. “Dinastia Ticăloşilor” a fost editată de editura craioveană Aius, condusă de profesorul Nicolae Marinescu şi lansată în faţa unei numeroase asistenţe, în rândul căreia s-au regăsit scriitori, jurnalişti, politicieni sau simpli pasionaţi de lectură, degustători ai textelor lui Mihai Firică.

“Am vrut să construiesc o carte, spun eu, scandalos de sinceră, pentru că textele sunt sincere. Se ascund în spatele acestor comentarii, luări de poziţie, multe lucruri pe care nu le-am putut exprima într-un limbaj mult mai dur şi nu mă gândesc doar la viaţa politică şi la personajele de la noi care o compun. În cartea aceasta vorbesc despre mass-media, despre economie, despre guvernare. Toate acele personaje pe care le veţi redescoperi din realitate, transpuse în Dinastia Ticăloşilor compun viaţa noastră. De aceea, cred că este extrem de important pentru un jurnalist să expună temele sale în discuţie.

De ce dinastie? Dacă vă uitaţi cu sinceritate în jur, veţi observa că se formează dinastii, iar speranţa noastră de viaţă mai bună este iluzorie din cauza acestor dinastii ale necopţilor. Poate ar fi trebuit să exprim mult mai dur decât în această carte dezamăgirea, dezgustul, deziluziile. Toate, repet, sunt sincere.

Dezgustul meu faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa publică este unul întemeiat pe observaţia cotidiană. Acest oraş este plin de ologi, de ciungi, de oameni mutilaţi. Să vă uitaţi la feţe craiovenilor, ale celor care ne înconjoară şi să încercaţi să pătrundeţi dincolo de ele, să încercaţi să aflaţi ce se află în sufletele oamenilor. Eu încerc să îi înţeleg pe oameni şi detectez cu suferinţă un gol imens acolo unde ar trebui să găsesc mai multă înţelegere, mai multă iubire, mai multă cumpătare”, a declarat Mihai Firică la prezentarea cărţii sale. (Oltenaşul)

http://www.oltenasul.ro/?p=1761

Vineri (26.02.2010), de la ora 11.00, îmi voi lansa cartea DINASTIA TICĂLOŞILOR. Evenimentul va avea loc în foaierul Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova şi face parte din programul oficial al Târgului de carte Gaudeamus.

CUVÂNT ÎNAINTE

Sunt furios!

Sunt furios! Aş putea fi indiferent…

Cred cu putere că tăcerea complice este un lux şi un preţ mult prea scump, aşa că, riscând să exprim agresiv şi simplist frustrările celor mai mulţi dintre noi, provoc pe oricine crede că speranţele s-au epuizat. Şi mai cred că inteligenţa şi credinţa pot reconstrui drumul către echilibru social, onestitate şi competenţă publică. Nu cred că este un lux sau o iluzie faptul că ne putem recupera România noastră. O ţară cu tradiţie democratică, dominată de valori autentice, cu oameni animaţi de credinţă şi cu capacitatea de a înţelege lucrurile înălţătoare.

Dar ce avem în prezent şi, dacă suntem oneşti, ce am avut în ultimele două decenii? Avem politicienii pe care-i merităm, nu-i aşa? În numele unor principii enunţate cu un ton strident, cu o emfază ce trădează putregaiul din spatele lor, sunt parazitate binele public şi interesul naţional. Agresivi, mediocri şi flecari, cei mai mulţi dintre politicienii de acum folosesc aproape toate procedeele odioase de a se servi de sistem, transformând manipularea, teroarea colectivă şi minciuna în instrumente uzate de folosirea în exces.

Spre ce ne îndreptăm şi cum putem schimba direcţia fără riscul de a fractura, grav şi iremediabil, legătura cu acele lucruri luminoase din trecutul nostru? Când speranţele românilor sunt obiect de amuzament atât pentru cei care deţin puterea, cât şi pentru cei care le urmează, nu este această întrebare ridicolă? Am încercat prin însemnările mele în “Jurnalul public” să fixez propriul traseu de urmat şi să-l marchez cu mai multe repere. Depolitizarea administraţiei, onestitatea oamenilor legii, constrângerea celor aleşi să-şi respecte mandatul şi responsabilitatea în cheltuirea banului public par doar enunţuri naive ale unui jurnalist care, purtat de elanul liric interior, sfârşeşte prin a fi doar un visător.

Am reunit în volumul “Dinastia ticăloşilor” articole apărute în periodice din Oltenia, cele mai multe în cadrul rubricii “În Obiectiv”, din cotidianul regional “Ediţie Specială”, în 2008 şi până la jumătatea anului trecut. Am aplicat o selecţie de natură a construi o piesă în care, chiar şi după trecerea timpului, personajele îşi vor păstra conturul. Cu siguranţă că, recitite, comentariile politice sau simplele înregistrări ale seismografului vor acumula şi alte semnificaţii decât cele de la data publicării. Unde ne vom situa peste, să spunem, un deceniu? Schimbarea câtorva personaje ar fi nesemnificativă dacă sistemul politic nu va fi reconstruit din temelii. Cum va arăta societatea românească peste alte două? Acum, când scriu aceste rânduri, sunt furios. Dar încă am puterea să sper. Asemenea naufragiatului, am lansat mesaje pe care le-am trimis celor care mai au puterea să spere, să asculte şi să creadă că lucrurile pot fi altfel în România. (16 februarie 2010)