Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

Efectul rezultatului dezastruos înregistrat la referendum de coaliţia antiprezidenţială se va concretiza, foarte probabil, prin debarcarea actualului premier.Ar intra în logica lucrurilor. Însă depinde cum se va realiza schimbarea şefului Executivului. Prin demisie sau demitere? Din păcate, nu cred că primul-ministru este rezonabil, aşa că nu-şi va înainta demisia. Gestul său va periclita foarte mult stabilitatea naţională, punând sub semnul întrebării eforturile generale de integrare. Negocierile de la Palatul Cotroceni au arătat că ne îndreptăm mai degrabă către un blocaj decât spre o rezolvare firească a crizei. În contextul rateurilor tot mai evidente, Guvernul Tăriceanu II pare a fi răul cel mai mare, care trebuie înlăturat fără ezitări, cu efort şi costuri sociale cât mai mici. Dar la ce ne putem aştepta când premierul se agaţă de putere într-un mod periculos, cu efecte dezastruoase nu doar pentru partidul pe care încă îl conduce, cât şi pentru ţară?

Tăriceanu vede conspiraţii peste tot, suspectează tot ce mişcă, ba chiar trece la represalii împotriva celor care nu-i cântă în strună. A considerat că protestul minerilor este rodul unei malversaţiuni politice. Pe energeticieni i-a văzut ca parte a unui complot antiguvernamental. În opinia şefului PNL, profesorii şi sindicatele care-i reprezintă nu sunt decât nişte agenţi ai preşedintelui, care au intenţii mârşave. Peste tot, vede doar duşmani, în toate ungherele sunt adversari care complotează. Strategia lui de guvernare se bazează doar pe carneţelul în care şi-a notat ce i-au spus consilierii de imagine, însă nu ştie răspunsurile la întrebările care se regăsesc pe agenda cetăţeanului. Echipa sa pare compusă din învăţăcei docili, cu excepţia lui Ludovic Orban. Acesta din urmă, preocupat să radă din oamenii lui Berceanu plasaţi pe la transporturi, şi-a dat seama că zilele unui astfel de Executiv, cu susţinere de 20 la sută în parlament, sunt numărate, cerând ieşirea de la guvernare a PNL, pentru ca partidul să se salveze. Dar puţini oameni mai sunt lucizi la această oră în PNL. Cei mai mulţi, aidoma liderului lor, se lasă conduşi de ideea stupidă a menţinerii la putere cu orice preţ, în ciuda avertismentelor că acel preţ va fi usturător pentru ei. Însă peneliştii se pot trezi cu surprize din partea tuturor. Tot reclamând în stânga şi în dreapta comportamentul duplicitar al PD, ei se pot trezi că PSD va susţine sau chiar va iniţia o moţiune de cenzură. Oricum, ieşirea din criză trebuie găsită, indiferent de ceea ce cred anumiţi politicieni, stăpâniţi de orgolii şi interese mărunte.
Alegerile anticipate pentru desemnarea unei noi structuri parlamentare, capabilă să ofere o majoritate stabilă Guvernului, reprezintă soluţia. Cu atât mai bine dacă se vor organiza simultan cu alegerile europarlamentare. Recuperarea timpului pierdut cu referendumul a devenit o problemă naţională, iar premierul Tăriceanu se plasează în afara oricărui proiect de construcţie. El trebuie să plece repede, cât mai are timp pentru o ieşire decentă din scenă.

(29 mai 2007)

Îngroparea dosarelor ce-i vizează pe Voiculescu – Felix, Patriciu, Copos, Zsolt Nagy, Codruţ Şereş, Morega, Năstase şi alţi clienţi ai DNA este o prioritate pentru coaliţia anti-Băsescu. Băieţi deştepţi din toate partide şi-au dat mâna pentru a îndepărtarea preşedintelui, care le tulbura liniştea. În cele din urmă, puciul a fost executat prin votul celor 322. Suspendat, Băsescu s-a văzut pus în situaţia de a nu mai putea să candideze pentru un nou mandat, aşa că demisia sa nu s-a mai produs în cinci minute. Abuzul conspiraţiei parlamentare a continuat prin modificarea Legii referendumului, pentru ca Traian Băsescu să poată fi suspendat mai uşor. În paralel cu acţiunea parlamentarilor, Văcăroiu şi peneliştii din Guvern duc o luptă cu arme albe pe acelaşi front. Dispreţul de lege şi cetăţeni ia forme din ce în ce mai aberante. Chiuariu, “băiatul deştept” de la justiţie, este omul de serviciu pus să “rezolve” situaţia delicată a dosarelor tuturor adversarilor lui Băsescu. Şi, cum nu putea opera în voie pe moşia lui, a hotărât să-i demită pe toţi cei care-i stăteau în cale. Mai întâi pe şeful secţiei a doua din DNA, Doru Ţuluş, cel acuzat de Dan Voiculescu că-i hărţuieşte “famiglia” şi atentează la onoarea sa de mogul cinstit. Imberbul Chiuariu a invocat ineficienţa lui Ţuluş, uitând să le dea de ştire şefului DNA şi procurorului general al României, mizând pe complicitatea CSM (care a amânat luarea unei decizii). Gestul lui Chiuariu face parte din politica agresivă a celor care şi-au propus să-l schimbe cu orice chip pe preşedintele României. Nu contează legile sau opinia publică. Adversarii lui Băsescu mizează pe faptul că laşitatea şi oportunismul vor fi decisive în bătălia pentru putere. Cine câştigă din confruntarea celor două tabere? Dacă preşedintele va fi demis, este imposibil de anticipat cine va fi succesorul. Oricum, deja m-am săturat de Văcăroiu în rol de şef al statului. Este o glumă proastă a celor 322. Cu siguranţă, cetăţenii nu vor câştiga nimic dacă va fi înfrânt Băsescu. Soluţia normală ar fi ca, prin alegeri anticipate, o nouă compoziţie parlamentară să reînceapă construcţia imaginii europene a acestei instituţii fundamentale pentru democraţie, bazându-se pe introducerea votului uninominal. Ar fi, dincolo de polemicile legate de persoane sau interese oculte, un câştig major pentru întreaga clasă politică. Apoi, logica firească ar fi un Guvern nou, susţinut de o majoritate confortabilă în Parlament, care să-l facă imun la compromisuri în dauna interesului public. Faptele succesorului Monicăi Macovei sunt dovezi ale încercării de a subordona justiţia unor “băieţi deştepţi” din coaliţia nefirească anti-Băsescu. Când realitatea confirmă declaraţiile lui Băsescu, înseamnă că acuzaţiile de demagogie sunt rodul unei erori, unei prostituări morale sau al primitivismului insurgent, pus în slujba cui plăteşte mai bine. În mod brutal, chiar ministrul Chiuariu încearcă subordonarea justiţiei unor cercuri politice aflate într-un atac furibund asupra a ceea ce a mai rămas din sistemul democratic.

(9 mai 2007)