Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

S-a deschis sezonul de vânătoare de miniştri. Curtea Constituţională a pronunţat un verdict previzibil, conferindu-i preşedintelui dreptul de a-şi da acordul pentru anchetarea unui membru al Executivului fără a avea nevoie de avizul unei comisii speciale. În plus, cercetarea miniştrilor poate coincide cu suspendarea lor din funcţie. Încercând să-şi apere pielea, Tudor Chiuariu a sfârşit prin a-şi prinde singur gâtul în laţul pregătit de Palatul Cotroceni. Acest băiat crescut în ograda lui Relu Fenechiu şi paraşutat din dulcele Târg al Ieşilor direct în vârful Ministerului Justiţiei este un adevărat pericol public. Îşi imaginează că se războieşte cu instituţiile europene, trimite scrisori la Comisia Europeană, pentru a murdări imaginea României, blochează reforma în justiţie, încearcă să-i demită pe procurorii care instrumentează dosare ce-l vizează, pune piedici în calea declanşării urmăririi penale împotriva coechipierilor săi din Guvern şi a aliaţilor din PSD. Cam la aceste fapte de vitejie se rezumă activitatea lui Chiuariu. Rolul său este de a fi un scut pentru Remeş, Păcuraru şi alţii asemenea lor. Mai nou, ministrul Justiţiei doreşte schimbarea Legii Curţii Constituţionale. Argumentele pot părea serioase, motivul invocat fiind acela de a nu mai permite blocarea unor dosare aflate pe rol prin invocarea abuzivă a neconstituţionalităţii. Având în vedere ceea ce a făcut actualul ministru pentru a bloca dosarele unor grei din politică şi permanentul său război cu DNA, mi se pare caraghios ca tocmai el, războinicul crescut lângă stejarul Relu Fenechiu, să pozeze într-un reformator.

Cum ordonanţa “Chiuariu” a picat, vom urmări un serial umoristico-penal cu Năstase, Remeş, Păcuraru, Mureşan, Mitrea, Zsolt Nagy în roluri principale, distribuţia urmând a fi completată cu vechi şi actuali guvernanţi. Ca şi dumneavoastră, cred că ar mai avea loc pe listă şi unii de la PD, pentru a fi tot spectrul partidelor reprezentat. Toţi cei care se vor duce în instanţă sau îşi vor petrece unele ceasuri de seară pe la parchete vor striga că sunt victime ale preşedintelui Băsescu. Vor boci pe toate canalele media că este răzbunarea unui om care vrea să fie dictator şi încearcă să-i sugrume, politic vorbind, pentru a pune mâna pe ţară. Logic ar fi să spună de ce, mulţi dintre ei, au probleme cu legea încă dinainte ca Băsescu să fie ales preşedinte şi de ce mass-media au tras semnale de alarmă cu privire la faptele lor de corupţie. Apărarea construită prin invocarea factorului politic nu ar trebui să aibă succes. După cum nu ar fi normal ca anumite poliţe să fie plătite de politicieni prin intermediul justiţiei. E destul spaţiu în media pentru ca toţi combatanţii din formaţiunile politice să-şi verse veninul şi să-şi doboare, prin luptă dreaptă, adversarii. Până acum, în ciuda reacţiilor necontrolate ale lui Chiuariu, nu s-a dovedit că Traian Băsescu ar fi comandat fabricarea vreunui dosar. Nici nu cred că o va face. Dacă aveţi răgazul să răsfoiţi presa, veţi afla, de exemplu, despre matrapazlâcurile parlamentarilor care decontează banii pentru chirii, deşi au locuinţe în Bucureşti. Şi aceştia au început să fie vânaţi de preşedinte… Şi tot din presă veţi afla despre isprăvile lui Mihai Voicu, politician pripăşit în Dolj din cauza unor veleitari, şi el un viitor bocitor cu dosarul în braţe. La astfel de guvernanţi nu e de mirare că remanierea nu o mai face premierul, ci procurorii.

(30 noiembrie 2007)

Ce voi face duminică? Printre lucrurile unei zile obişnuite de weekend apare obligaţia de a merge la vot. Pentru mine este o obligaţie. Cei care au murit în decembrie 1989 nu mi-au lăsat opţiunea de a dormi când sunt alegeri. În schimb, am posibilitatea de a alege pe cine vreau să mă reprezinte. Am luat hotărârea de ceva timp, însă nu voi spune aici pe cine şi nici nu voi milita pentru un candidat anume. Contrar opiniilor fataliste, de genul “nu mă duc la vot, că n-am pe cine alege”, cred că sunt câţiva candidaţi care merită efortul de a fi creditaţi de către alegători. Putem opta, alegând profesionalismul, seriozitatea şi moralitatea sau giumbuşlucăreala, mediocritatea fardată intens şi neamul-prost ridicat la rang de doctrină. Aceste două opţiuni sunt la îndemâna oricui. Balanţa va fi înclinată de ceea ce vrem pentru noi şi de cât de important este pentru fiecare de a fi reprezentat în Parlamentul European. După cum la îndemâna noastră este de a vota pentru adoptarea unui nou sistem electoral. Putem spune DA pentru sistemul uninominal, majoritar în două tururi, sau putem aştepta ca legea asumată pe fugă de Guvernul Tăriceanu, care amestecă sistemul de listă cu sistemul uninominal, să fie promulgată. Voi merge să votez şi la referendumul propus de preşedintele Băsescu. Sper să scăpăm de blestematele liste pe care-şi fac loc tot felul de anonimi şi să nu avem parte doar de candidaţi uninominali care au acumulat suficienţi bani pentru a prosti lumea. Oricum, trebuie schimbat ceva.

Duminică voi merge să votez pentru a încerca să trimit în Parlamentul European un om care să mă reprezinte. Alegerea mea nu se va opri la un flecar, la un ins cu o gândire-platfus sau la unul care pare băiatul de serviciu al şefului de partid. Am să votez pentru cel în care cred, pentru cel care şi-a demonstrat profesionalismul şi a ştiut să-şi păstreze demnitatea chiar şi în situaţiile în care adversarii săi l-au împroşcat cu noroi. Şi dumneavoastră puteţi face aceeaşi alegere. Sau una similară, pentru că pe locurile eligibile se află şi candidaţi care corespund descrierii mele. Pe scena europarlamentarilor au urcat destui oameni de ispravă, competenţi şi dispuşi să construiască o imagine mai bună pentru România, aşa că avem motive să punem ştampila pe buletinul de vot.

M-am săturat de politicieni care, disperaţi că nu pot aduna suficiente voturi pentru a rezista în funcţii, ar fi fost în stare să amâne încă o dată alegerile europarlamentare, să le fixeze de Crăciun. Şi m-am săturat de populiştii care majorează pensiile doar în anii electorali, ascunzând creşterile astronomice de preţuri, cu mult peste ceea ce oferă ca milă publică. La fel ca mulţi dintre cei care nu s-au scârbit de ceea ce anumiţi indivizi numesc politică, voi merge la vot, ca nu cumva să trimitem la Bruxelles europarlamentari care-i pedepsesc pe elevii care ştiu câte steluţe sunt pe steagul UE, în timp ce-i premiază pe cei care nu ştiu.

După referendum, sper să avem parte de oameni, nu de liste. Şi mai sper ca duminică să ne întâlnim la vot.
(22 noiembrie 2007)

Votul uninominal pare a fi acceptat de toţi politicienii. Unanimitatea este un semn clar că intenţiile sunt de a bloca orice demers pentru abandonarea sistemului electoral pe liste. Numai cine nu este familiarizat cu fariseimul şi conservarea mediocrităţii politicienilor dâmboviţeni le poate cădea în plasă. Cum a fost înfiinţată o comisie parlamentară, special pentru elaborarea unei legi prin care să se modifice întreg sistemul legislativ, era limpede că se doreşte blocarea adoptării votului uninominal. Chiar aşa s-a şi întâmplat. Sub comanda lui Micki Mouse – Mihai Voicu, campionului mediocrităţii parlamentare, legea fost blocată în dezbateri sterile şi schilodită pe placul celor care se prefăceau că încearcă să ne scape de sistemul de listă. Anunţul preşedintelui Băsescu de organizare a referendumului pentru adoptarea votului uninominal, o modalitate extremă de a tranşa disputa pe această temă cu majoritatea gelatinoasă din Parlament (PSD+PNL=love…), l-a făcut pe premier să încerce o manevră ridicolă, menită a înşela opinia publică, prin care să pozeze în promotor al alegerilor uninominale. Ceea ce nu a spus Tăriceanu este că graba sa ciudată a fost provocată de spaima ca nu cumva Băsescu să se implice în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, organizate tot pe 25 noiembrie, simultan cu refendumul. De ceea ce i-a fost frică nu a scăpat. “Dirigintele” va ajuta PD să obţină un scor cât mai mare, mizând pe mobilizarea electoratului cu metodele folosite şi în primăvară. Şansele de a forţa actualul Parlament să adopte sistemul de vot uninominal în două tururi sunt destul de mari. Prezenţa la urne va fi mai mare decât la referendumul din luna mai, când s-a încercat demiterea lui Băsescu. Acum va fi greu pentru partide să-şi invite electoratul la urne pentru votul la europarlamentare şi, în acelaşi timp, să-i îndemne pe oameni să stea în casă când vine vorba de referendum. La o adică, de ce să nu încerce respingerea prin vot a soluţiei propuse de preşedintele României?

În spatele listelor se pitulă tot felul de servitori ai puternicilor zilei, anonimi care fac purici doar dacă sunt favorizaţi de un sistem pervertit în anii democraţiei originale. Falimentul sistemului pe liste nu trebuie să ne facă să optăm pentru cel mixt, care îmbină mediocritatea cu meritocraţia. Mai bine o soluţie radicală, îmbrăţisând modelul american. Ceva trebuie să se mişte. Nevoia de schimbare este pregnantă iar amânarea adoptării votului uninominal în două tururi este un lx pe care nu ni-l mai putem permite.

PS: Cât despre Adrian Cioroianu, autorul unor gafe inexplicabile pentru un ins cu intrucţia sa, nu pot să mai spun nimic în plus. Imediat după numirea sa în locul lui Mihai Ungureanu, am scris că este un amator cu şuviţă, care nu este luat în serios nici de subordonaţi… Cioroianu este pur şi simplu un carierist fără scrupule, căruia nu i-a păsat că a muşcat mâna celui care l-a propulsat în politică, afectând grav nu doar imaginea şi interesele României., ci şi ideea promovării intelectualilor în funcţii executive la cel mai ridicat nivel. Adrian Cioroianu este un craiovean de care ne este ruşine.

(14 noiembrie 2007)