Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

Iluziile noastre legate de schimbarea mentalităţii românilor, de rezultatul eforturilor pe care le facem pentru a ne sincroniza cu ţările membre ale Uniunii Europene şi de o binemeritată recompensă pentru sacrificiile îndurate în anii tranziţiei de tip mioritic s-au cam risipit. O spun cu tristeţe, privind la ignoranţa şi imobilismul autorităţilor faţă de drama bănăţenilor. Imaginea unor funcţionari ridicând din umeri, căutând justificări tâmpite pentru a-şi acoperi incapacitatea de a reacţiona prompt este mai dureroasă decât aceea a caselor prăbuşite. Trecuseră opt-nouă zile de la declanşarea prăpădului şi reprezentanţii guvernamentali încă mai ezitau în a cere Bucureştiului declararea stării de necesitate în zona inundată. La început, sătenii au fost sfătuiţi să aştepte în linişte, ca să vadă dacă nivelul apelor va creşte, pentru ca mai apoi, după ce ruperea digului nu a mai fost un secret bine păstrat, să li se ceară să-şi părăsească în grabă agoniseala de-o viaţă. Au lipsit avertizările, a lipsit şi mintea limpede care să decidă ce este de făcut pentru ca vieţile a mii de oameni să nu fie puse în pericol. Te şi miri că, la aşa funcţionari, dezastrul nu a avut proporţii mult mai mari. După semnalele presei şi apariţia primelor nemulţumiri în rândul sinistraţilor, au aterizat în zona calamitată premierul şi preşedintele, precum şi alte înalte oficialităţi, constatându-se o mobilizare exemplară. Bună organizarea, deşi lipseau utilajele pentru a interveni rapid ca proporţiile dezastrului să fie limitate, cum de altfel lipseau şi bărcile cu care sătenii şi-ar fi putut salva câte ceva din gospodării. Ce să faci, de unde să găseşti vinovaţii şi la ce mai folosea?! Într-un târziu, la umbra vilelor celor care ar fi trebuit să supravegheze lucrările de îndiguire, s-a găsit o amărâtă de barcă. Şi aceea fără motor, dotată cu vâsle. Ar fi fost o încântare să-l fi obligat cineva pe Ilie Sârbu, fostul ministru luat la ţintă de Năstase, să tragă la vâsle pentru bănăţenii amărâţi, a căror avere s-a dus pe apă. Respectivul ministru PSD a servit clientela partidului cu numeroase contracte de a căror finalitate suntem lămuriţi. Probabil, se vor găsi destui care să se pricopsească din fondurile pe care Guvernul Tăriceanu le-a alocat, într-un târziu, pentru refacerea zonei.

Are rost să mai vorbim de integrarea în Uniunea Europeană când nimic nu merge în regulă în această ţară? Reforma, atât cât s-a făcut, trebuia să se vadă în funcţionarea sistemului şi în modificarea comportamentului funcţionarilor. Nimic nu s-a schimbat! Din nefericire, ni s-a oferit dovada că birocraţia nu poate fi redusă doar prin declaraţii şi angajamente sforăitoare, că profesionalismul angajaţilor statului este un lucru despre care este bine, pentru a evita să ne facem de râs, să se vorbească la viitor. Singurul lucru pozitiv cu care ne-am ales din toată drama bănăţenilor îl reprezintă solidaritatea oamenilor simpli în faţa dramei unor semeni loviţi de nenorocire, chiar dacă aparatul funcţionăresc pe care îl alimentează cu taxe şi impozite refuză să funcţioneze. Mii de români au arătat că le pasă de ceea ce se întâmplă departe de ei şi, în preajma Sărbătorii Pascale, au găsit resurse ca, din puţinul lor, să ofere un mic ajutor şi celor aflaţi în nevoie. Precum fragilele lumânări de la Slujba de Înviere, această solidaritate este singurul lucru care luminează speranţele noastre. Singurul, dar pe el putem reconstrui încrederea care ne lipseşte.

(3 mai 2005)

Craiova a fost şi ieri o “mică Veneţie”. Inundaţiile au “îmbrăţişat” zone întregi ale oraşului, nefericiţilor locatari ale căror case au fost invadate de apă şi nămol nerămânându-le altceva de făcut decât să blesteme şi să pună mâna pe găleţi. I-au luat în vizor pe toţi: primar, viceprimari, politicieni, drumari, arhitecţi… Nimeni nu a fost uitat. Din Brestei până în Romaneşti s-au auzit aceleaşi cuvinte “dulci” la adresa celor consideraţi vinovaţi de neplăcerea de a scoate apa cu găleata din casă. Îndeosebi nu a fost uitat fostul edil-şef al Băniei, “nemuritorul” Vasile Bulucea, bonomul bătrânel ales şi reales primar pentru merite pe care nu le-am priceput nici acum. În fine, nu vreau să pun în discuţie “meritele” lui Bulucea, pentru că se văd de la o poştă dacă ţii neapărat să te plimbi pe străzile noroioase din cartierele amintite, dar nici nu vreau să uit de promisiunile care s-au tot făcut în campaniile electorale. Nea Vasile a promis pentru că aşa era obişnuit, deprindere dobândită la şcoala la care erau şlefuiţi activiştii bolşevici. Nu s-a ţinut de cuvânt pentru că nici nu a intenţionat asta vreun moment. A construit un velodrom pe care se desfăşoară concerte şi a uitat să reabiliteze zone întregi de canalizare. Ce să mai amintim de străzile lăturalnice, devenite râuri noroioase, dacă despre miile de apartamente promise de respectivul prin 1996 putem vorbi doar ca despre simple “poveşti”? Oricum, tot ceea ce s-a construit în opt ani a fost plătit la preţuri pentru care PNA ar trebui să pună întrebări şi cătuşe, dar nu prea e timp de “răzbunări”, nu-i aşa? În schimb, fostul primar al Craiovei a plătit pentru promisiunile neonorate, reuşind să strângă voturi cât pentru o ieşire la pensie pe uşa din dos a politicii. Urmaşii lui au rămas cu beleaua pe cap, dând vina pe blestemata de canalizare şi pe greaua moştenire. Primarul Solomon şi viceprimarul Nedelescu (iar îl omit pe viceedilul-şef Iordache, dar el nu are vreo vină…) sunt chemaţi să spele obrazul oraşului, la propriu şi la figurat. Nimeni nu-i va ierta dacă, la sfârşitul mandatului, ruşinea de a scoate apa cu găleata din sufragerie nu va deveni o amintire neplăcută într-un municipiu care se doreşte european. Sigur, nimeni nu le poate reproşa că n-au rezolvat cât ai bate din palme ceea ce n-au făcut alţii în zeci de ani, dar scadenţa se apropie. Plus că exigenţele craiovenilor au crescut. Din nefericire, nu ne putem muta din oraş când plouă. Şi chiar dacă nu-ţi vine să te plimbi romantic prin bălţile de la periferie, nici prin centrul civic nu-ţi dă inima ghes. Aşa că, dragi edili, băgaţi miliarde în proiecte necesare cetăţenilor, opriţi chioşcariada care a repornit cu o frenezie suspectă şi, poate, la alegerile locale nu veţi mai avea dureri de cap! Din păcate, nu prea îţi vine să ieşi pe străzile Craiovei când plouă. Nici nu putem să emigrăm în masă, deşi mai sunt unii care ar vrea să ne alunge pe toţi şi se comportă ca şi cum Bănia ar fi deja pustie. Cine ar rămâne să stingă lumina?(19 aprilie 2005)

Ora schimbării în PSD a sosit! Senatorul doljean Mircea Geoană poate deveni succesorul lui Adrian Năstase la conducerea unei formaţiuni al cărei viitor se joacă la ruletă. Nu ruleta rusească, aşa cum i-ar conveni lui Iliescu, ci a congresului. Dacă va fi vorba de un exerciţiu democratic, ne putem aştepta la ieşirea din politică a lui Iliescu. Nu cu picioarele înainte, aşa cum îşi dorea acesta, ba chiar ceva mai spectaculoasă. După Iliescu nu va plânge nimeni. Poate, nici Corina Creţu, “locotenentul” său de încredere.Nu prea văd ce fapte pozitive de referinţă îi pot fi atribuite fostului preşedinte al României pentru a putea lăcrima, eventual, lângă Corina. Încă de pe vremea când se numea PDSR, acest partid a fost asociat cu grupări dubioase, ajungând să servească doar intereselor unor personaje corupte. Mereu, inclusiv în perioada când s-a aflat la Cotroceni, Iliescu a fost cel care s-a complăcut în ipostaza de a “înfiera” corupţia, însă fără să deranjeze pe nimeni, lăsându-i pe sponsorii partidului să-şi vadă nestingheriţi de potlogării. Tot de numele lui atârnă numărul morţilor în evenimentele de după 22 Decembrie 1989, încremenirea privatizării şi retrocedărilor şi, nu în ultimul rând, brevetarea unei democraţii “originale”. A fost ales şi reales preşedinte cu ajutorul constant al unei categorii care a crezut cu naivitate că “Iliescu ne-a dat pământul înapoi şi o să ne facă pensii mai mari”. Cam atât! Acum a venit momentul ca membrii oneşti ai PSD să-i blocheze accesul către şefia partidului.
Mesajul lui Mircea Geoană este clar: partidul trebuie să dea un semnal de schimbare radicală, începând de la vârf şi până la ultima organizaţie de cartier, şi de renunţare la structuri anchilozate. Fostul ministru de Externe este un personaj politic înzestrat, acceptat de cancelariile occidentale, bun orator şi dispus să-şi asume efortul modernizării celui mai important partid din opoziţie. Nu-i va fi uşor. Însă îi va fi imposibil dacă va fi blocat de către delegaţi.
Mă număr printre aceia care consideră sfânt principiul democratic. Fiecare alege pe cine crede de cuviinţă. Dar sper ca măcar delegaţii olteni să voteze cu mintea şi cu sufletul, renunţând la trecutul de care, cu părere de rău o spun, trebuie să le fie ruşine. În absenţa asumării greşelilor de către Năstase şi Iliescu, Mircea Geoană poate fi un detergent de calitate.
Stimabililor, vă trebuie puţin curaj. Ce pierdeţi dacă renunţaţi la “tătuca”? Dar ce câştigaţi dacă îl blocaţi pe Geoană? Cine să plângă de dorul lui Iliescu? Nimeni!

(aparut in ,,Editie Speciala de Oltenia,, - 21 aprilie 2005)

Reîntoarcerea în partid a “reformatorului” Iliescu este cel mai rău lucru care i se putea întâmpla PSD-ului. Chiar şi o sciziune era mai uşor de suportat decât reîmpovărarea acestei formaţiuni cu imaginea unui politician uzat, scos la pensie în ecoul scandalului legat de eliberarea lui Miron Cozma. În plus, prin revenirea sa, el a reactivat o cohortă de figuri sinistre, pitite, ce-i drept, pentru o vreme în debaraua partidului. «Iliescu, figură luminoasă», “nouă”, cum îi place să-şi spună în glumele proaste pe care le face spre amuzamentul unor băbătii de pe la organizaţii de sector, asta chiar e o chestie care îl recomandă pentru lăsarea la vatră într-un azil al politicienilor senili. La o adică, dacă s-ar fi întors singur în partidul pe care l-a condus permanent din umbra copacilor din parcul Palatului Cotroceni, mai treacă-meargă, dar nu s-a mulţumit cu atât.

Toate lipitorile din rândurile doi şi trei ale PSD, care l-au slujit în ultimii ani prin turnătoriile debitate despre ce face şi desface Adrian Năstase pe la partid în absenţa tătucului, se recomandă drept reformatori ai fostei formaţiuni politice de guvernământ. Unul ca Al. Mironov acuză aroganţa liderilor şi maniera comunistă de conducere! După ce baronul Vrancei, Marian Oprişan, a trimis un scuipat pe obrazul lui Năstase, am crezut că a fost atinsă o culme a imposturii. Acum, Mironov a bătut recordul. Tocmai acest politruc infiltrat în tagma SF-iştilor vorbeşte de comunism şi de bolşevizarea structurilor PSD! De cealaltă parte, reacţiile sunt pe măsură. Cum spectacolul penibil oferit de câţiva lideri de filială, dornici să şuteze în figura lui Năstase şi să-i deseneze mustăţi şi coarne pe tabloul din sediile de partid, nu era complet, a scos capul şi Dâncu. Da, tipul ăla cu sondajele măsluite, care acum dezvăluie că Iliescu a încălcat constituţia prin implicarea în campania PSD… Toată această atmosferă de balamuc, din care publicul nu aude decât fragmente, este cauzată de practica punerii batistei pe ţambal în momentele dificile, când dezbaterea ar fi trebuit adusă la suprafaţă.

În PSD s-a preferat ca bolnavului să i se pună căluş decât să fie dus de urgenţă la doctor. Iar acum, ceea ce se aude dinspre ţambalul pe care a fost întinsă batista e doar un zgomot confuz, o melodie stâlcită, un amestec de bufnituri şi lovituri date cu ură şi disperare. Cum ar spune Petre Roman, «sună ca dracu!» Sună a marş funebru.

(26 ianuarie 2005)

Traian Basescu, presedintele Romaniei:

“Sunt un suporter al alegerilor anticipate”

Am fost întrebat de mulţi craioveni: “Cum este acum Traian Băsescu, s-a schimbat?” Într-un fel, dacă ţinem cont de predecesorii săi, este normal ca oamenii să se întrebe dacă politicianul pe care l-au votat s-a izolat “la Palat”, uitând de ceea ce le-a promis. Staţi liniştiţi! Băsescu este acelaşi tip haios, bonom, plin de bună-dispoziţie. Nu pare afectat de ameninţări şi nici de pericole reale sau inventate. Este acelaşi Traian Băsescu pe care îl ştiţi din campania electorală. Hotărât să taie în carne vie. Nu a ocolit deloc răspunsurile la întrebări, s-a arătat interesat de problemele cetăţenilor şi preocupat de ceea ce se mai petrece în Oltenia. Puterea şi aerul tare al Cotrocenilor nu l-au ameţit. Este preşedintele pe care vi l-aţi dorit!

Redactor: Domnule preşedinte, vă propun să începem dialogul nostru abordând o tematică legată de politica externă, pentru că aţi efectuat o vizită foarte interesantă în Marea Britanie, unde v-aţi întâlnit cu premierul Tony Blair. Spuneţi-mi, domnule preşedinte, “nava” pe care o conduceţi acum are “marinari” pregătiţi? “Nava” România este suficient de puternică pentru a ajunge în acel port pe care ni l-aţi fixat ca destinaţie, în care vrem să ajungem?
Traian Băsescu: Categoric da. Avem resurse, avem oameni care vor şi, mai ales, avem condiţii care să ne permită să atingem obiectivul integrării în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Acum, ca să fim foarte sinceri, am o uşoară dezamăgire legată de neînceperea procesului de explicare pe care guvernul trebuie să-l ducă înspre populaţie: să explice ce înseamnă integrarea în UE. Guvernul anterior a tratat integrarea ca pe o chestiune care ţine strict de executiv şi de cât e de deştept guvernul. În realitate, o astfel de politică de mediatizare a integrării nu face decât să nu pregătească populaţia pentru acest proces. Dacă vă aduceţi aminte, în timpul campaniei electorale am făcut referire la câteva capitole care au fost prost negociate. Populaţia nu ştie ce înseamnă acest «prost negociat», dar va vedea efectele proastei negocieri. Va trebui, de exemplu, să crească enorm preţurile la energie, fie că vorbim de energie electrică, de energie termică, de gaze, pentru că s-a acceptat în negocieri o aplicare nediscriminatorie a tarifului la energie, fără să se ceară o perioadă de tranziţie. România putea să negocieze o perioadă de tranziţie, alinierea preţurilor la energie sau la acoperirea integrală a costurilor fie în anul 2012, fie în 2015. Strâns cu uşa, guvernul a acceptat condiţii extrem de dure pentru populaţie. Sunt multe alte capitole, fie că vorbim de agricultură, fie că vorbim de mediu, or, în momentul de faţă, populaţia va fi în faţa unor măsuri pe care guvernul le ia, fără să i se explice că aceste măsuri sunt deja angajamente ale României în raport cu Comisia Europeană. Angajamente care, în momentul în care nu sunt respectate, blochează automat intrarea României în UE. Deci, aici cred că va trebui să se implice foarte mult guvernul, să explice populaţiei, pentru că nici un guvern nu se integrează singur. Când vorbim de integrarea în UE, vorbim de integrarea poporului român, în primul rând, a economiei româneşti, or poporul trebuie să ştie care sunt costurile integrării.

Red.: Aveţi senzaţia sau, poate, chiar certitudinea că guvernul Tăriceanu, în ansamblul său, va reuşi să explice necesitatea acestor eforturi comune pe care trebuie să le facem? Sau, din anumite considerente, va încerca să dea vina pe fosta guvernare şi să arate cu degetul spre factorii exteriori?
T. B.: Ar fi o eroare! Asta nu foloseşte la nimic şi sunt convins că populaţia nu ar fi interesată de ce a făcut fosta guvernare. În momentul de faţă, speranţele sunt legate de actualul guvern: speranţele în combaterea corupţiei, speranţele într-un trai mai bun, speranţele în integrarea României în UE. Dar aceste speranţe trebuie conştientizate, trebuie făcute să aibă acoperirea costului. Nimic nu vine degeaba. România nu se integrează în Uniunea Europeană fără costuri, fără sacrificii. S-a tot enunţat că sunt sacrificii, dar nu s-a specificat ce sunt aceste sacrificii. Care este sacrificiul pentru populaţie. Sigur, s-a plecat de la premisa că toată populaţia ştie că trebuie să facem sacrificii. Poate că termenul este depăşit, dar costurile procesului de integrare pe care le va suporta tot poporul român există şi guvernul are obligaţia să le explice pe fiecare capitol, mai ales pe cele care sunt vizibile, palpabile, ca să zic aşa.

Red.: Vorbeaţi de faptul că nu ar mai trebui, dintr-un anumit punct de vedere, să ne mai raportăm la fosta guvernare şi la ce-au făcut foştii guvernanţi. Dar, pe de altă parte, trebuie să ne raportăm când vorbim de un nivel al corupţiei alarmant şi trebuie să ne referim şi la contractele pe care fosta guvernare le-a încheiat pe ultima sută de metri. Dau aici un singur exemplu – Bechtel.
T. B.: Nu numai un singur exemplu. Da, aveţi dreptate. Bechtel – 2,5 miliarde, fără licitaţie, ceea ce duce în mod real costurile pentru partea română la circa 8 miliarde de dolari costul construcţiei autostrăzii. EADS – contract de 1,2 miliarde de euro, care nu a fost aşezat între priorităţi şi a fost nelicitat, deşi are doar 10 la sută componentă secretă în el, în rest contractul putea fi licitat fără nici o problemă. Vorbim de contractul cu Vinci, tot pentru un tronson de autostradă, de contractul cu STRABAG, tot pentru un tronson de autostradă, de un contract cu o firmă israeliană tot pentru un tronson de autostradă, toate nelicitate. Aceste lucruri au fost până la urmă o expresie a nepăsării faţă de lege, a dispreţului faţă de lege, dar ele nu reprezintă tot pachetul de nereguli ale fostei guvernări.

Red.: Sunt şi contractele, între ghilimele fie spus, încheiate cu clientela politică. Afacerea RAFO este un exemplu.
T. B.: Să spunem RAFO, dar să ştiţi că nu am nici o reţinere să spun RAFO, Petromidia. Altele trebuie verificate, pentru că există suspiciunea că, fiind vorba de Petromidia, guvernul actual n-ar fi foarte interesat să intre cu toate instituţiile statului acolo. Ba să intre şi să constate dacă este în regulă sau nu, pentru că nici o suspiciune nu trebuie lăsată în urmă. Însă, v-aş putea da exemple de ticăloşie până la urmă, care se vor reflecta direct în ce se întâmplă anul acesta. Nu ştiu pe ce criterii şi trebuie verificat, s-au cheltuit cu peste 4.000 de miliarde de lei mai mult decât au fost prevăzute în buget pentru modernizări de drumuri. Am cerut Ministerului Transporturilor să verifice. Aceşti bani au fost angajaţi cu foarte multe firme clientelare, nu s-a respectat legea de a rămâne în alocaţia bugetară şi preţurile la care s-au angajat lucrările sunt mult mai mari decât preţurile pieţei. Hai să vorbim de medicamente! S-a grăbit guvernul trecut să anunţe că a mers cu subvenţionarea medicamentelor cu până la 90 la sută pentru pensionari. Dar n-a plătit factura, şi ce aflăm acum? Din 15.000 de miliarde de lei, cât sunt alocaţi pentru subvenţie la nivelul anului 2005, 8.000 de miliarde sunt bani care s-au cheltuit anul trecut, pentru că Adrian Năstase a spus să se dea subvenţie de 90-95 la sută, deci practic pentru anul acesta n-a mai rămas nici jumătate din suma alocată. Asta intră la categoria ticăloşii şi ele trebuie verificate, iar legea trebuie aplicată. Răspunderea guvernului este colectivă. Membrii săi vor trebui să răspundă.

Rep.: În apărarea lor, cei din opoziţie, dar şi alţii vizaţi de PNA şi de celelalte instituţii abilitate vorbesc de «vânătoare de vrăjitoare». Cum se va găsi modalitatea de a comunica, de a spune populaţiei că acestea sunt costuri pe care nu ar trebui ea să le plătească, ci banii trebuie recuperaţi de la cei care au furat.
T. B.: Da, aşa este. Aici lucrurile sunt simple din punctul meu de vedere. Oricât ar striga cei în cauză legat de vânătoarea de vrăjitoare, există un cuvânt care acoperă orice fel de demagogie şi el se numeşte lege. Instituţiile statului trebuie să aplice legea. Pentru că nici o instanţă nu va condamna pe baza unei «vânători de vrăjitoare», ci pe probe. Or aceste procese de verificare, de întocmire a dosarelor penale, de trimitere a lor în instanţă sunt obligatorii, iar judecătorii vor decide dacă s-a respectat sau nu legea. Până atunci însă, poate să ţipe cine şi cât vrea despre vânătoarea de vrăjitoare, procesele vor merge înainte. Vă asigur că, în momentul în care voi constata că instituţii ale statului, fie poliţia, fie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, fie PNA, deci când o instituţie nu-şi va face treaba, nu voi ezita să merg în faţa parlamentului şi să cer înlocuirea prin trecerea propunerii prin parlament şi a membrilor PNA şi a membrilor ICCJ. Nu am nici un complex. Pe de altă parte, ştim toţi că am declanşat şi am cerut declanşarea unui proces de curăţare a mediului de afaceri şi a mediului politic românesc de infractori, în condiţiile în care multe dintre instituţiile statului sunt ele însele afectate de nepotism şi de corupţie. Or, din acest punct de vedere, vă pot spune că eu sunt un om care se află în gardă şi e pregătit să acţioneze legal dacă instituţiile statului nu-şi vor face treaba.

Red.: Când aţi fost în campania electorală la Craiova, colegii mei de la “Ediţie Specială de Oltenia” v-au întrebat de ce anumite afaceri oneroase sunt protejate chiar de oameni din sistem. N-am să vă cer să daţi un verdict, dar atunci aţi transmis un mesaj. Ulterior, după preluarea mandatului, aţi transmis un nou mesaj către instituţiile abilitate. Feed-back-ul credeţi că s-a produs?
T. B.: Vă asigur că da. Instituţiile au început să funcţioneze, să sesizeze că în mod real nu mai au interferenţă politică asupra acţiunilor lor. Eu am convingerea că toate semnele de întrebare ale ultimilor zece ani se vor lămuri în următorii cinci. Se vor anula sau se vor explica.

Red.: Vorbind de explicaţii, spuneţi-mi, tot referitor la guvernul Tăriceanu: ziariştii, pentru că ei constată în primul rând, dar şi opinia publică au semnalat faptul că numirea secretarilor de stat şi procesul de preluare a puterii executive se desfăşoară foarte încet. Care să fie cauzele? Coabitarea cu PUR şi UDMR sau o anumită ezitare din partea partidelor din Alianţa D.A.?
T. B.: Sunt mai multe motive, dar cel principal este că alianţa a avut de negociat cu alte partide, proaspăt sosite. Alianţa era extrem de pregătită să meargă pe o soluţie care o privea doar pe ea. Exista un protocol al Alianţei D.A. extrem de bine făcut, care evita de altfel toate clinciurile în care ar fi putut intra de la crearea sa şi până acum, dar în momentul în care mai negociezi cu alte două partide, UDMR şi PUR, într-adevăr lucrurile se complică. Sunt şi dificultăţi care ţin de un anumit duplicitarism al uneia dintre cele două formaţiuni, lucruri pe care, cu siguranţă, premierul Tăriceanu le va rezolva uşor-uşor.

Red.: Cum vedeţi rezolvarea unei situaţii paradoxale în care se găsesc partidele din coaliţie? Mă refer aici, iar dau un exemplu…
T. B.: Alianţele pe plan local între PUR şi PSD…

Red.: Da, pe plan central PUR este la putere alături de partidele din Alianţa D.A., iar pe plan local partidul lui Dan Voiculescu este tot la putere, dar împreună cu PSD. Întâlnim această situaţie în majoritatea consiliilor locale şi consiliilor judeţene din Oltenia şi, deocamdată, nu au fost rupte acele alianţe locale cu PSD.
T. B.: Situaţia este întâlnită nu numai în Oltenia, ci în toată ţara. Probabil sunteţi la curent cu faptul că liderii alianţei au cerut celor două partide o clarificare, o clarificare asupra modului în care înţeleg să fie parteneri – UDMR şi PUR – de guvernare. Şi chiar acest subiect al alianţelor cu PSD în administraţia locală şi cu Alianţa D.A. la nivel central a fost un subiect de discuţie. Sper să se rezolve. Ca preşedinte, nu mă pot implica direct în rezolvarea acestei probleme. Este atributul celor patru partide.

Red.: Totuşi, ce ar fi de preferat din punctul dumneavoastră de vedere: o coabitare cu rezultate proaste sau alegeri anticipate cu rezultate bune?
T. B.: Eu sunt un suporter al alegerilor anticipate. Ca să nu fie nici un dubiu, îmi menţin punctul de vedere, anume că soluţia corectă este declanşarea urgentă a alegerilor anticipate. Sigur, în acelaşi timp trebuie avut în vedere că momentul optim ar fi fost imediat după alegeri, când s-a văzut că trebuie luate lângă alianţă şi UDMR şi PUR. Trebuie ţinut cont de faptul că în aprilie se semnează tratatul cu Comisia Europeană, tratatul de aderare, şi, până atunci, guvernul are de îndeplinit nişte obligaţii asumate prin negocieri. În acelaşi timp, eu nu sunt un politician care vede în acţiunea democratică un dezastru. Guvernul este în funcţie, poate stabili termenul unor alegeri anticipate, iar guvernul să-şi îndeplinească obligaţiile care vizează acest timp din februarie şi până la semnarea tratatului, la sfârşitul lunii aprilie. Eu cred că alegerile anticipate sunt o parte a democraţiei, nu o sperietoare, cum încearcă unii să le definească. Alegerile anticipate reprezintă un instrument de consolidare a democraţiei, şi nu un instrument de instabilitate. Este preferabil să ai alegeri anticipate decât parteneri nesinceri, eventual.

Red.: Referitor la situaţia din parlament, unde din nou avem un paradox: opoziţia deţine cele două posturi de conducere, atât din cameră, cât şi din senat. Credeţi că ar fi de preferat ca domnii Năstase şi Văcăroiu să fie lăsaţi în funcţie, chiar dacă au fost aleşi aşa cum au fost aleşi, sau…
T. B.: Nu este corect! Corect ar fi ca posturile de conducere să le deţină majoritatea.

Red.: Mă scuzaţi, chiar în ciuda unei crize politice?
T. B.: Care ar fi problema? Care criză?

Red.: O criză să-i spunem politică. Dacă domnul Năstase intră în grevă…
T. B.: Îi dăm apă dacă e cumva în greva foamei, să se întreţină cu ceva. Nu văd un inconvenient, chiar şi la domnul Văcăroiu.

Red.: La domnul Văcăroiu ar fi…
T. B.: Majoritatea parlamentară să materializeze acest lucru prin deţinerea puterii în cele două camere. Este anormal ca majoritatea să nu aibă preşedinte de cameră în parlament.

Red.: Să ne referim şi la un alt aspect, pentru că aţi vorbit de procesul de integrare. Chiar înainte de preluarea mandatului, aţi amintit de acea axă Bucureşti – Londra – Washington. Şi prima întrebare: chiar aţi vizat acest lucru? Spuneţi-mi cum vedeţi relaţia cu celelalte puteri din UE, în special cu Germania şi Franţa?
T. B.: Sunt două lucruri diferite. Aici discutăm de un aspect de siguranţă naţională şi un altul de integrare în UE. România se află la frontiera orientală a NATO, dar şi a Uniunii Europene. România este cea mai apropiată ţară de un conflict îngheţat, acela din Transnistria. Acolo oricând pot să apară elemente de conflict major. Conflictele îngheţate sunt mereu periculoase, pentru că nu ştii când se reactivează. Nu mai vorbim că nu sunt foarte departe de noi nici enclava din Osetia şi nici Nagorno Carabah, sunt chiar în zona Mării Negre. Sunt conflicte îngheţate, şi asta înseamnă potenţial conflict, de multe ori cu posibilitatea de a reizbucni necontrolat şi neaşteptat. Din acest punct de vedere, România n-are voie să se joace. Securitatea naţională este primordială pentru orice stat. Iar noi, la câţiva paşi de frontiera de est, avem Transnistria. Din acest motiv, din punct de vedere strategic, România trebuie să-şi consolideze relaţiile cu Marea Britanie şi cu Statele Unite şi să stimuleze amplasarea de baze militare americane sau NATO pe teritoriul ei. Este o contrapondere, dacă vreţi, la potenţiala reizbucnire de conflicte în apropierea frontierelor ei. O altă direcţie de politică externă, care înseamnă integrarea în UE, nu este deloc în contradicţie cu securitatea naţională a României. România este membră NATO şi are nevoie de securitate naţională şi, în acelaşi timp, devine membră a UE. O Românie sigură din punctul de vedere al propriei securităţi naţionale este o Românie cu o contribuţie majoră şi la securitatea UE. Aici însă vectorii de dezvoltare a poziţiei noastre sunt în principal Franţa şi Germania, dar nici aici nu putem neglija rolul-cheie pe care îl are Anglia în acest proces, ca ţară mare, puternică, a UE. Deci, cele două abordări nu sunt contradictorii, dimpotrivă, sunt complementare şi în interesul UE şi al NATO. UE are nevoie de o Românie sigură la frontiera de est.

Red.: Recent, Excelenţa sa ambasadorul SUA în România, Jack Dyer Crouch, a fost rechemat şi numit consilier adjunct pentru securitatea naţională al Casei Albe. În presă s-a speculat despre această mutare, care ar fi un punct pierdut pentru dumneavoastră, ţinându-se cont de relaţiile foarte bune pe care le-aţi avut cu domnul ambasador. Credeţi că este un punct pierdut sau unul câştigat?
T. B.: Eu cred că este un mare câştig. Să ai un mare prieten în imediata apropiere a lui George Bush este un câştig. Mie îmi pare rău că pleacă de la Bucureşti, dar mă bucur că pleacă într-o poziţie foarte influentă un om care ştie foarte bine problemele României, inclusiv cele de securitate.

Red.: Domnule preşedinte, există o opinie, aş putea spune chiar generală, în Oltenia referitoare la o anumită ignorare a problemelor din această zonă de către administraţia centrală. Oltenii s-au considerat marginalizaţi de către fosta putere în detrimentul unor anumite zone din Moldova, cum ar fi Bacău şi Focşani. Credeţi că s-a schimbat această atitudine faţă de Oltenia?
T. B.: Categoric, da! Acum, în nici un caz nu se poate cere unei puteri oneste să aibă zone pe care le favorizează şi zone pe care nu le favorizează. PSD nu a dat dovadă de onestitate! Şi-a urmărit interesele şi firmele de interes, din Moldova, din anumite zone. Ce vă pot garanta eu e că, pentru mine, ca de altfel şi pentru guvern, România este tratată unitar, iar în ceea ce priveşte Oltenia în mod deosebit, pot spune că pe mine m-a impresionat faptul că am câştigat în Gorj şi am obţinut rezultate foarte bune în Dolj. Mă aşteptam la mult mai puţin, iar din acest punct de vedere Oltenia mă obligă s-o tratez şi cu atenţie, şi cu, aş spune, bunăvoinţă, dacă se poate vorbi despre aşa ceva, pentru că voturile pe care le-am primit acolo înseamnă că oamenii îşi pun speranţe în preşedintele Băsescu, iar aceste speranţe nu trebuie înşelate.

Red.: Chiar nu vreau să depăşim timpul stabilit pentru realizarea acestui prim interviu. Am să vă rog să le transmiteţi oltenilor un mesaj, prin intermediul “Ediţiei Speciale”, fiind şi primul interviu acordat unei publicaţii regionale după preluarea mandatului dumneavoastră.
T. B.: Primul mesaj pe care li-l transmit este să aibă încredere că România se va schimba în bine. Ştiu cât de grea e viaţa în mediul rural, în mod deosebit în Oltenia. Mă preocupă ce se întâmplă cu Daewoo şi cu toate societăţile care ştim că sunt în dificultate şi au o oarecare nesiguranţă cu privire la continuitate. Încercăm să găsim soluţii.
Îi asigur pe olteni că sunt un dobrogean care îi respectă.

(interviu aparut in ,,Editie Speciala,, - 4.02.2005)

CARE SUNT COSTURILE?

Integrarea în Uniunea Europeană, un obiectiv care va fi atins cu sacrificii

Una dintre temele care au revenit în dialogul purtat cu preşedintele Traian Băsescu a reprezentat-o integrarea europeană, un obiectiv de care toţi politicienii vorbesc cu emfază în campania electorală şi nu numai.
Doar că, până acum, românilor nu li s-au spus care sunt şi costurile reale ale unui proces de integrare negociat în grabă. Preşedintele atrage atenţia că, în perioada următoare, populaţia va fi obligată să suporte presiunea creşterii preţurilor, o consecinţă a asumării de către guvernul Năstase a unor obligaţii care puteau fi negociate.
Campania electorală şi-a pus amprenta şi pe ultima perioadă a fostei guvernări, eforturile pe care trebuie să le facem fiind neaşteptat de mari pentru mulţi dintre noi. Poate cu mult mai mari decât ne-am imaginat în cele mai pesimiste momente. Din păcate, confirmarea costurilor mari, asumate aiurea, vine chiar din partea preşedintelui. (M. F.)