Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

La ceas aniversar, adică la fix o lună de la instalare şi după unul dintre cele mai proaste debuturi postdecembriste, Guvernul Boc a trecut la schimbarea prefecţilor. O veste bună pentru baronii locali ai PSD şi PD-L, dar una proastă pentru liberali. Vremea lăsării la vatră pentru oamenii lui Tăriceanu a sosit mult mai repede decât au crezut în seara alegerilor, când, entuziasmaţi de clasarea pe locul trei şi obţinerea statutului de partid-balama, se visau la guvernare în aproape toate situaţiile posibile. Varianta unei majorităţi construite pe scheletul FSN părea o glumă proastă, însă umorul negru se pare că-l prinde pe Traian Băsescu. PSD şi PD-L au bătut palma şi au transformat visul frumos al liberalilor într-un coşmar, din care, după lipsa de reacţie în faţa gafelor noilor guvernanţi, nu pare că s-au trezit.

Vocile critice din interior la adresa lui Tăriceanu şi a camarilei sale, adică adevăraţii vinovaţi pentru aruncarea PNL în opoziţie, încă nu sunt suficient de puternice. Ludovic Orban încearcă să construiască o nouă identitate pentru singurul partid istoric rămas pe prima scenă politică. Deocamdată, în jurul său sunt puţini liberali. Majoritatea, lipsiţi de curajul de a se angaja la reconstrucţia imaginii unei formaţiuni care să ofere o alternativă, preferă să amestece nostalgic frânturi din beneficiile perioadei în care PNL s-a aflat la guvernare şi viziuni măreţe de revenire pe fondul crizei economice. Tabăra conservatoare din jurul fostului premier pare a nu se sinchisi de atacurile lui Orban sau Antonescu.

De altfel, majoritatea filialelor judeţene sunt controlate de băieţii din anturajul lui Tăriceanu, semn al unei morbidităţi premature la nivelul speranţelor de reformare a acestei formaţiuni. Ce se va alege de PNL dacă garda nu se va schimba? Probabil, rezultatele la viitoarele alegeri locale şi parlamentare vor fi înjumătăţite din cauza numărului mare de fugari, a lipsei de credibilitate şi a incapacităţii de a transmite un mesaj clar de dreapta. Dacă liberalii nu se vor trezi din starea de contemplare a guvernării, va fi prea târziu când îşi vor da seama că, la adăpostul procentelor obţinute norocos la alegerile parlamentare, nu se poate rezista în faţa tăvălugului de stânga. Inşi precum Mihai Voicu, pentru a ne rezuma la exemplul Doljului – cel mai la îndemână şi suficient de sugestiv pentru cititorii noştri -, nu fac decât să controleze filialele pentru a-i asigura lui Tăriceanu fotoliul de şef al PNL. O atitudine extrem de nocivă, falimentară pe termen mediu şi lung pentru liberali.

Ce se va întâmpla în PNL după ce liberalii vor fi schimbaţi din administraţie şi directorimea partidului va fi smulsă din scaune de tsunamiul de stânga? Este foarte probabil ca împotriva lui Tăriceanu să izbucnească un adevărat vacarm şi abia atunci alternativa Orban va fi validată de majoritatea liberalilor drept soluţie pentru o schimbare firească şi necesară la vârful partidului.

Aria grelei moşteniri a fost preluată de noii guvernanţi. Nimic din ceea ce au găsit de la liberali nu este potrivit pentru măreţele planuri ale coaliţiei trandafirii. Încă nu avem schiţa viitorului buget, fie chiar şi scăpată pe surse în presa favorabilă, nici măsuri împotriva crizei şi nici vreo atitudine responsabilă în raport normal cu ceea ce se întâmplă dincolo de cercul puterii.

Mă poate contrazice vreun lătrău priponit în echipa de sunete ale caraghioasei înjghebări majoritare? În schimb, am asistat la încercarea periculoasă a Guvernului Boc de a impune o ordonanţă de urgenţă ce, chipurile, ar fi lovit în pensionarii de lux, dar care, după săptămâni întregi de scandaluri, a fost declarată neconstituţională. Din păcate, am observat că foarte puţini dintre noi am remarcat faptul că ordonanţa cu pricina îi excepta tocmai pe parlamentari. O întâmplare? Poate doar lătrăii simbriaşi o vor putea susţine. Este foarte probabil ca, îngăduitori cu orice nouă putere, să spună destui că încă suntem în luna de miere şi, în consecinţă, este normal să lăsăm criticile de-o parte. Aşa ar fi fost normal, dacă actuala coaliţie majoritară dădea măcar semne de responsabilitate! Nimic în acest sens. În schimb, aceleaşi tare pe care le-am întâlnit de-a lungul guvernării lui Tăriceanu: politizarea administraţiei, centralizarea, blocarea reformei, controlul asupra Justiţiei, lupta fratricidă pentru putere, promovarea nulităţilor pe bază de muncă de partid şi apărarea intereselor clientelei politice.

Schimbarea nu a adus nimic nou. Dimpotrivă, pe fondul crizei tot mai accentuate din economie, asistăm la încercările neruşinate de abatere a atenţiei către teme parazitare şi inoportune, cum ar fi necesitatea dezbaterilor pentru modificarea Constituţiei României. De ce este necesar ca schimbările constituţionale să fie operate înainte de alegerile prezidenţiale, şi nu după îndelungi dezbateri publice, nealterate de campaniile electorale din acest an? Probabil, doar preşedintele Băsescu şi strategii lui o ştiu. Dar, dacă merge atât de des la Palatul Victoria, pentru a-i asigura pe miniştri de sprijinul său necondiţionat, emoţionant până la lacrimi, dacă ne gândim că din Guvernul Boc face parte şi Elena Udrea, n-ar fi rău dacă ar pune şi câteva lucruri utile pe agenda Executivului.
Pe oamenii lui Boc nu-i macină problemele mărunte, cum ar fi şomajul, prăbuşirea leului sau blocajul financiar, care a pus stăpânire pe întreaga economie. Nu, par a fi mai preocupaţi să-şi numească protejaţii, negociind până în noapte nu programul anticriză, ci numele viitorilor secretari de stat, prefecţi sau subprefecţi. Nici nu se putea spera să aibă un altfel de comportament, născut fiind dintr-un compromis ruşinos şi asumat doar verbal. Să fim optimişti? Doar naivii o pot face, din cauză că noua putere s-a aşezat sub o zodie nefastă: Ce a început prost va termina şi mai prost!

Am fost întrebat de ce nu am încredere în Guvernul Boc şi de ce nu mă număr printre cei care consideră că orice Executiv are nevoie de o aşa-zisă lună de miere. Încep cu a doua întrebare: cum nu cred că între PSD+PC şi PD-L a avut loc un mariaj, ci, după cum au decurs negocierile, e mai degrabă un concubinaj de vreme rea, ar fi o naivitate să ne facem iluzii că fericitul cuplu va merge la altar. Criza a fost invocată pentru a face mai suportabilă această construcţie hibridă, ce, nu peste mult timp, se va destrăma într-o ţigăneală de dimensiuni greu de anticipat.

Informaţia potrivit căreia Tăriceanu şi Geoană urmau să anunţe, la ora 21.21, în ziua alegerilor parlamentare, constituirea unei majorităţi parlamentare între stânga şi dreapta a fost confirmată din prea multe surse pentru a mai fi infirmată. Cu ce ar fi fost mai puţin legitimă sau mai puţin necesară decât actuala coaliţie majoritară? Read the rest of this entry »

Gata, corupţia a fost eradicată, marii rechini ai tranziţiei au dispărut în cazanul în care fierbea doar plevuşca şi ţara s-a umplut de ţepe pentru a-i băga în sperieţi pe cei care sug sângele poporului? Fanfaronada luptei împotriva corupţiei nu a fost decât o piesă de teatru, o comedie pusă în scenă pentru aburirea UE şi obţinerea unui profit electoral cât mai mare. Vă amintiţi cu câtă răutate puneam ştampila pe buletinele de vot pentru a alege răul cel mai mic şi a-i trimite în opoziţie pe aroganţii lui Adrian Năstase?

“Arde-i pe corupţi!” nu a fost decât un slogan electoral. În afară de plimbarea adversarilor lui Traian Băsescu pe la uşile DNA nu a mai fost nimic în plus. Performanţele unui preşedinte care îşi propusese să lupte împotriva corupţiei sunt ridicole. Nu există demnitari condamnaţi, în timp ce alte dosare au fost atât de prost însăilate încât au fost retrimise la DNA. În altele, probele sunt ridicole sau extrem de subţiri. Nimic nu a fost întâmplător. Ţepele? Haideţi să facem haz de naivitatea noastră colectivă! Cei care aveau nevoie de exploatarea unei teme cu priză la public au obţinut ceea ce şi-au dorit, după care au întors cârma în direcţii cu ape mai liniştite. Doar avem nevoie de linişte în vreme de criză, nu-i aşa? Read the rest of this entry »