Am întâlnit şi români nostalgici

Filed Under (Articole) by admin on 27-08-2006

Puteam sã jur cã mirosul de gutuie din camera dinspre drum, cãtelul din plus sau primul sãrut furat asa, din întâmplare, partenerei de joacã sunt amintiri care nu se uitã, ci sunt pãstrate undeva, sus, în cutiuta din piept. Dar am întâlnit atât de multi nostalgici originali, încât natura si sursa melancoliei lor m-au doborât. Sigur, existã si o nostalgie a chinului din armatã si a prostiei debordante, o dulce reverie a tineretii risipite între zidurile unui liceu care, de fapt, abrutizeazã prin norme învechite si standarde submediocre sau chiar un soi aparte de dor pentru cartierul rãu famat al copilãriei. Toate aceste cioburi ale trecutului, strânse nu stiu din ce motiv si pãstrate drept suveniruri ale altor vârste, nu recompun decât cu greutate reperele unei biografii. Sunt “întâmplãri” esentiale de care ne amintim vag, multe învãluite în ceata multor ani care au trecut peste noi. Si, totusi, este surprinzãtor câte nimicuri ne înduioşeazã pânã la lacrimi.

Bunãoarã, am întâlnit nostalgici ai defilãrilor. Ah, câte suspine mai poate scoate defuncta sãrbãtoare a zilei nationale pe stil vechi, 23 August… Milioane de supusi ai tovarãsilor conducãtori erau scosi din productie, chemati din vacantã sau obligati sã-si lase orice altã preocupare pentru a organiza faraonice spectacole pe stadioane. Picotind la umbrã din cauza caniculei nãucitoare, tara se trezea brusc la chemarea partidului (observ cã-mi functioneazã încã o nostalgie a limbajului arboricol – sic!) si pornea în cadentã pentru a realiza o coregrafie în stil coreean. Dacã nu mã credeti cã nostalgicii defilãrilor de 23 August sunt cu duiumul nu aveti decât sã vã întrebati prietenii ceva mai în vârstã. Nu se poate sã nu regãsiti acel zâmbet si privirea pierdutã undeva, în zare, în timp ce interlocutorul priveste, de fapt, în interior. Un fel de ochean întors spre sine si spre ceva ce numai este. Nostalgia defilãrilor prin arsitã… Zeci de ore de stat în tribunã si mânuit plãcute pentru a realiza acel puzzle cu chipurile conducãtorilor. La ce naiba trãiti dacã nu aveti asemenea nostalgii? Culmea, berea de dupã show-ul rosu “de 23″ bag de seamã cã era cea mai bunã (dacã se gãsea) iar bancurile cu Ceausescu erau mai tari decât o duzinã de sitcomuri sau un serial cu Mister Bean. Probabil sã fie tineretea izvorul acestor nostalgii ? “Simteam cã trãiam, cã aveam serviciu si, dupã defilare, aveam o zi liberã. Acum nici defilãri nu mai existã, n-ai observat ?”, mi-a spus un nostalgic fãrã ideologie, dar cu o nostalgie aparte, pe care cu greu am putut sã i-o înteleg. Dar vã rog sã mã credeti cã asa mi-a spus. Pe cuvânt de pionier!

(DAY&NIGHT, august 2006)

Comments:

(119) Comments for the first post!

Post a comment

Mihai Firica