Când doi se ceartă, al treilea pierde

Filed Under (Articole) by admin on 10-08-2007

Amânarea alegerilor europarlamentare a fost o nouă dovadă pentru Uniunea Europeană că proverbiala aflare în treabă românească este menţinută ca politică de stat. Neseriozitate şi lâncezeală, peste care se suprapune o periculoasă prioritate acordată intereselor personale sau de partid, în dauna celor naţionale. Scepticismul faţă de români va continua să crească dacă ne vom permite luxul de a adopta decizii de capul nostru. Cum nu suntem singuri prin Europa, sfidarea partenerilor din UE ne va costa. Preţul nu-l vor plăti doar guvernanţii, ci fiecare dintre noi. Motivele invocate pentru tărăgănarea mioritică sunt puerile. Puseurile de instabilitate politică pot apărea oricând, în timp ce gradul de informare a cetăţenilor privind problematica europeană nu se va îmbunătăţii în absenţa oricărui efort din partea autorităţilor. A aştepta vânt electoral prielnic şi a sfida opinia publică este un cinism imposibil de tolerat. Cine câştigă şi cine pierde din tărăgănarea îndeplinirii unui angajament asumat la nivel internaţional? Obligaţia organizării alegerilor pentru Parlamentul European a fost asumată prin tratatul de aderare, lucru fie ignorat, fie necunoscut de cei care şi-au permis să lanseze ipoteza că scrutinul ar putea fi amânat pentru anul viitor. PLD şi PD au cerut ca guvernul să fixeze data alegerilor, reacţia PSD fiind surprinzător de slabă. Coabitarea perfidă care există între social-democraţi şi penelişti mai are un singur pas până la a deveni oficială. Dar răspunsul la întrebarea de mai sus nu poate fi decât că PSD pierde pe toate fronturile. Aflat într-o prelungită lipsă de inspiraţie, Geoană nu înţelege că trecerea timpului lucrează în favoarea PNL, şi nu a partidului său. Prin dublarea pensiilor pentru ţărani şi acordarea de sprijin substanţial producătorilor agricoli, o parte a electoratului tradiţional de stânga, considerat captiv al PSD, se va muta în curtea PNL. La o privire atentă, constatăm că PD şi PLD nu sunt afectate de măsurile populiste adoptate de echipa lui Tăriceanu, care nu vizează electoratul urban. Acesta poate fi primul motiv de la care strategia PSD e posibil să se schimbe, susţinerea social-democrată pentru Guvernul Tăriceanu 2 devenind o amintire.

Un alt motiv de supărare pentru pesedişti ar fi ţeapa privind numirile unor apropiaţi ai partidului în funcţii de prefecţi, în ciuda angajamentelor luate de unii sforari penelişti, recentele schimbări arătând clar intenţia PNL de a-şi întări structurile din teritoriu. Şi aici PSD nu a câştigat decât posturi minore, altceva decât promiseseră negociatorii PNL de la centru. Care va fi reacţia partidului lui Geoană? Va accepta să gireze pe mai departe un guvern ce promovează măsuri radicale de stânga, ameninţându-i electoratul fidel, sau îşi va asuma rolul de partid de opoziţie, încercând să intre la guvernare?

Cert este că PSD se află de prea mult timp în faza căutărilor, orbecăind pe cărări întortocheate, în timp ce autostrada către guvernare nu este găsită. Dacă situaţia din prezent nu se va modifica, principalul perdant pe termen scurt nu va fi PD, ci PSD. Doi se luptă şi al treilea protagonist, care se aştepta să profite din plin de ruperea Alianţei, vede cum este împins către o zonă marginală, departe de podium, dacă ţinem cont că Becali poate fi surpriza alegerilor europarlamentare.

(10 august 2007)

Comments:

(131) Comments for the first post!

Post a comment

Mihai Firica