De ce n-am încredere în Boc

Filed Under (Articole) by firica on 11-01-2009

Am fost întrebat de ce nu am încredere în Guvernul Boc şi de ce nu mă număr printre cei care consideră că orice Executiv are nevoie de o aşa-zisă lună de miere. Încep cu a doua întrebare: cum nu cred că între PSD+PC şi PD-L a avut loc un mariaj, ci, după cum au decurs negocierile, e mai degrabă un concubinaj de vreme rea, ar fi o naivitate să ne facem iluzii că fericitul cuplu va merge la altar. Criza a fost invocată pentru a face mai suportabilă această construcţie hibridă, ce, nu peste mult timp, se va destrăma într-o ţigăneală de dimensiuni greu de anticipat.

Informaţia potrivit căreia Tăriceanu şi Geoană urmau să anunţe, la ora 21.21, în ziua alegerilor parlamentare, constituirea unei majorităţi parlamentare între stânga şi dreapta a fost confirmată din prea multe surse pentru a mai fi infirmată. Cu ce ar fi fost mai puţin legitimă sau mai puţin necesară decât actuala coaliţie majoritară? Read the rest of this entry »

Ţepele şi bordurile mătuşii Tamara

Filed Under (Articole) by firica on 06-01-2009

Gata, corupţia a fost eradicată, marii rechini ai tranziţiei au dispărut în cazanul în care fierbea doar plevuşca şi ţara s-a umplut de ţepe pentru a-i băga în sperieţi pe cei care sug sângele poporului? Fanfaronada luptei împotriva corupţiei nu a fost decât o piesă de teatru, o comedie pusă în scenă pentru aburirea UE şi obţinerea unui profit electoral cât mai mare. Vă amintiţi cu câtă răutate puneam ştampila pe buletinele de vot pentru a alege răul cel mai mic şi a-i trimite în opoziţie pe aroganţii lui Adrian Năstase?

“Arde-i pe corupţi!” nu a fost decât un slogan electoral. În afară de plimbarea adversarilor lui Traian Băsescu pe la uşile DNA nu a mai fost nimic în plus. Performanţele unui preşedinte care îşi propusese să lupte împotriva corupţiei sunt ridicole. Nu există demnitari condamnaţi, în timp ce alte dosare au fost atât de prost însăilate încât au fost retrimise la DNA. În altele, probele sunt ridicole sau extrem de subţiri. Nimic nu a fost întâmplător. Ţepele? Haideţi să facem haz de naivitatea noastră colectivă! Cei care aveau nevoie de exploatarea unei teme cu priză la public au obţinut ceea ce şi-au dorit, după care au întors cârma în direcţii cu ape mai liniştite. Doar avem nevoie de linişte în vreme de criză, nu-i aşa? Read the rest of this entry »

«Ei» cu «Noi», ţepele doar pentru «Voi»

Filed Under (Articole) by firica on 19-12-2008

Criza economică este folosită pe post de bau-bau de învârtiţii din politică. Piruetele pe care PD-L şi PSD le execută cu nonşalanţă pentru a intra împreună la guvernare sunt demne de un manual al nesimţirii neaoşe, livrată la export în ambalajul îngrijorării pentru naţiune şi pentru a lupta cu efectele crizei. Ieri se înjurau de mamă, astăzi sunt fraţi la guvernare. Peste două ceasuri, după negocieri prin toalete şi discuţii aprofundate la pişoar, se încheagă alianţe ce duhnesc a hoit în putrefacţie. Logica este aruncată la coşul de gunoi, bunul-simţ este pitit într-o debara (eventual lângă mătuşa Tamara…), în timp ce activiştii de partid stau cu ochii bulbucaţi pe televizoare şi cu căciulile întinse. Maneaua portocalie s-a transformat în “Ei” cu “Noi”, ţepele doar pentru “Voi”. Înţelegeţi că toţi cei care aţi votat cu PD-L pentru a nu reveni PSD la putere sau cei care aţi pus ştampila pe cei trei trandafiri pentru a scăpa de portocalii aţi luat o mare ţeapă. La rândul lor, liberalii au vrut să transforme istoricul lor partid într-unul mic şi dispus la acuplări cu oricine, un fel de balama între doi mamuţi, numai că sunt pe cale de a fi aruncaţi în opoziţie. Cine nu a învăţat nimic din soarta PNT-CD riscă să repete acelaşi traseu, cu un ocol îndelungat pe centura politicii.

Read the rest of this entry »

Iar nu ştim pentru ce votăm?

Filed Under (Articole) by admin on 15-12-2008

Dacă aţi avut curiozitatea să urmăriţi apariţiile publice ale aspiranţilor la un fotoliu de parlamentar sau dacă aţi fost acostat de unul dintre aceştia v-aţi convins că alegerile uninominale sunt doar pe etichetă, în timp ce marfa ambalată frumos este alta. Cine ştie, s-o vota tot pentru alegerile locale, pentru primar şi consilier, sau n-am înţeles eu bine. Unde te uiţi şi pe cine asculţi afli doar de intenţii de buni gospodari. În această campanie nu se vorbeşte de proiecte de legi, despre cum ar trebui să funcţioneze viitorul Parlament sau care dintre calităţi îi recomandă mai bine pe candidaţi.
Read the rest of this entry »

S-a făcut dreptate?

Filed Under (Articole) by admin on 14-12-2008

Sentinţa de condamnare la 15 ani de închisoare a criminalilor Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac şi degradare militară a rămas definitivă şi irevocabilă.

Cei doi se fac vinovaţi de executarea ordinului de a înăbuşi Revoluţia de la Timişoara din Decembrie 1989. Prin faptele lor, ei au dezonorat uniforma militară, fie ea de ostaş sau de miliţian (câtă onoare o mai fi având şi aceasta din urmă!). O fac şi acum, dezonorându-şi inclusiv familiile, asupra cărora cei doi aruncă stigmatul crimei. Din nefericire, reacţiile găunoase ale câtorva ofiţeri de rang înalt adâncesc confuzia asupra evenimentelor de la Timişoara.

Pe parcursul unui proces îndelungat, încercând să pară că protejează imaginea armatei, reprezentanţii MAp s-au comportat ca nişte cocote, încercând să-i scape pe cei doi foşti generali criminali. Măcar acum, după ce justiţia s-a pronunţat, ar fi normal ca MAp să-şi asume vina de a fi executat ordinele imbecile ale lui Ceauşescu. Ar fi un gest de normalitate. Sigur, cer poate prea mult de la nişte papagali vopsiţi în culori NATO, dar care gândesc mai puţin decât o făceau înainte. Tăcerea unei instituţii ce se bucură de credibilitate în ochii populaţiei este ruşinoasă. Inconştienţi, respectivii generali, crescuţi la sânul unor cătane bolşevice precum Ştefan Guşă, Vasile Milea şi Ştefan Dinu, au lăsat drept moştenire succesorilor misiunea de a ascunde adevărul asupra carnagiului de la Timişoara.

Read the rest of this entry »