Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

Îl înţeleg pe Geoană. Nu este uşor să-i oblojeşti rănile lui Iliescu şi să-i tolerezi toate ieşirile necontrolate. Adevărul este că Geoană ştie să sufere. Prima dată Iliescu l-a alintat, catalogându-l drept “prostănac”, apoi l-a taxat mult mai puţin elegant, considerându-l un handicapat în politică din cauză că-i lipseşte experienţa. Sigur, când ai o anumită experienţă originală, dobândită ca student la Moscova, cu studii de maskirovka, aprofundate la Serviciul A, nu-l înghiţi pe unul mai tânăr care şi-a pierdut câţiva ani din viaţă ca ambasador la Washington. După prima jignire, reacţia de apărare a fost timidă: “Lăsaţi-l, că-i senil!” Din păcate, mă tem că este ceva cu mult mai grav în cazul fostului preşedinte.
Incapabil să se rupă de trecut, nostalgic al perioadei postrevoluţionare în care i-a folosit pe mineri împotriva intelectualilor, Iliescu recurge la un populism ieftin, inspirat dintr-un stângism rezidual, încercând să pară încă viu pe scena politică. Se vrea guru al unui partid cu pedigree european, dar frustrările sale de învins în confruntarea cu lupii tineri amintesc mai degrabă de un stalinist întârziat. Tătuc al PSD şi tartor al social-democraţiei din România? Simple iluzii ale unui păpuşar ajuns la rândul lui o marionetă defectă, controlată nu prin fire greu sesizabile, ci prin adevărate odgoane. Autointitulat sărac şi cinstit, Iliescu a ignorat toate semnalele privind transformarea justiţiei într-un SRL controlat de clanuri, ba chiar a protejat-o pe Rodica Stănoiu când presiunile din partea Comisiei Europene pentru înlăturarea sa din fruntea Ministerului Justiţiei tindeau să capete forma unei somaţii. Fostul şef al statului este simbolul unei perioade gri din istoria României – “tranziţia către nicăieri” -, în care au prosperat interlopi şi s-au cocoţat în fotoliile puterii inculţi cu ifose de staruri. A fost epoca Iliescu. Dar probabil că Geoană nu ştie că a apus sau, dacă ţinem cont de “timiditatea” manifestată şi în cazul dosarului de revoluţionar al soacrei sale, se pare că nu are curajul să taie capul şarpelui.
Un titlu din presa de ieri ar fi trebuit să-l oblige pe actualul preşedinte al PSD la un gest radical: “Iliescu a promulgat legea pentru conversia datoriilor RAFO în acţiuni înainte de aprobarea ei în Parlament”. Domnule Mircea Geoană, te-ai înşelat teribil! Iliescu nu este un bătrânel senil, care să nu ştie ce semnează. Graţierea lui Cozma şi facilitarea escrocheriei RAFO Oneşti sunt decizii politice de un cinism fără margini.
Aşadar, ce faci dacă îl ai pe dracu-n casă, stai cu el la masă şi îţi scuipă în ciorbă? Nu-i bine să stai pe gânduri. Organizezi rapid o exorcizare a la Tanacu! În cazul lui Geoană, este mult mai complicat, dar acesta va trebui să arate dacă PSD va deveni un partid social-democrat de centru stânga, cu vocaţie europeană, sau va sfârşi ca un iad în care îl vor perpeli unii ca Iorgovan, Văcăroiu sau Dan Ioan Popescu.
Speranţele sunt mărunte. E trist, dar văzând la ce nivel au coborât aceşti “oameni de partid” confruntarea verbală, inspirându-se de prin mahalalele Bucureştilor, îşi vine greu să le dai o ţară pe mână. Ce spun, o ţară?! Nu le-aş da pe mână nici un coteţ plin cu găini bolnave de gripă aviară!

(20 octombrie 2005)