Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

Un banc de pe vremea în care securiştii erau dulăii de casă ai ceauşismului în floare se încheia cu îndemnul “mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi”, respectivii trezindu-se că, din exces de zel, nimeriseră toţi în acelaşi compartiment şi se supravegheau reciproc. Teoria potrivit căreia fosta Securitate a fost un cuib de patrioţi, animaţi de dorinţa fierbinte de a feri ţara de spionii capitalişti, ba chiar şi de cei sovietici, este tot o scorneală a lor. O minciună sfruntată, aproape toate informaţiile despre activitatea securiştilor dovedind că ticăloşia s-a întins fără limite, turnătoria oficială mergând până acolo încât dosarele importante erau expediate pe adresa “colegilor” moscoviţi. Nu-i bai, nici profesionalismul băieţilor cu ochi albaştri nu dădea în clocot, dar au avut grijă să răspândească zvonurile că securiştii noştri erau cei mai tari de pe mapamond, americanii şi ruşii fiind nişte ageamii în comparaţie cu dulăii lui Ceauşescu. Hrănindu-se cu astfel de iluzii răsuflate, băieţii au sfârşit prin a se crede chiar nişte îngeri ai dreptăţii, cu toate că viaţa le-a jucat o festă înjositoare: foştii inamici le-au devenit mai mult decât aliaţi, ba chiar îi mai caută şi la dosare. Perpetuarea lor în structuri care ţin de siguranţa naţională a fost posibilă prin menţinerea la putere a foştilor tovarăşi, noilor stăpâni fiindu-le arătată slugărnicia tradiţională. Jocurile au fost făcute de ei, profitând de naivitatea cultivată a populaţiei şi de combinaţii jalnice în care au atras politicieni “respectabili”, dar vremurile s-au mai schimbat şi pentru ei. Forţaţi să se retragă pentru a nu fi băgaţi după gratii şi imaginea instituţiilor din care sunt scoşi să nu fie şi mai mult murdărită, cot la cot cu foştii camarazi de prin poliţie şi jandarmerie au declanşat o operaţiune perversă de cucerire a societăţii civile, folosindu-se de complicitatea unor impostori. Aşa se explică de ce foşti generali implicaţi în fapte grave, dovediţi doar de anchetele de presă, nu şi de acelea ale instituţiilor statului, au ajuns să se ocupe de respectarea drepturilor celor pe care, pe vremea când ocupau funcţii, tot ei îi călcau în picioare. În urmă cu câtva timp, după un circ sordid, sinistrele personaje Velicu şi Codiţă au avut tupeul de a se prezenta în faţa presei ca reprezentanţi ai societăţii civile şi supervizori ai instituţiilor din care au făcut parte. Cazul a fost prezentat de mass media, dar, beneficiind de obedienţa presei bugetare, impactul a fost atenuat, reacţia respectivilor urmând linia ştiută, de desconsiderare a jurnaliştilor şi de lansare a zvonurilor aiuritoare. Mai nou, copiindu-şi şefii, alţi potlogari iertaţi de lege şi trecuţi în rezervă fără cătuşe s-au lansat în cariera de luptători pe frontul societăţii civile. Obligaţi să agaţe caschetele în cui, foştii securişti, o vreme repliaţi în servicii secrete “democratice”, jandarmerie sau poliţie, s-au pus pe înfiinţarea unui lanţ de organizaţii civice, una mai “independentă” decât alta. Culmea, au început să lupte împotriva traficului cu stupefiante unii care pot fi acuzaţi că au fost verigi sau chiar au facilitat dezvoltarea unor reţele. De ce se întâmplă asta? Ei au înţeles că, măcar în judeţe, dacă în Bucureşti prea bate la ochi, trebuie să ocupe cât mai multe poziţii şi să prevină apariţia unor organizaţii din care să nu facă parte foşti angajaţi ai MAI sau care să nu poată fi controlate. Pericolul pentru ei a părut şi mai evident când planul alegerilor a fost dat peste cap de Traian Băsescu. Cât de credibili vor fi în faţa opiniei publice? Doar s-au ocupat de manipulare şi intimidare o viaţă întreagă, nu-i aşa? Cu cât se va păstra tăcerea asupra dezvoltării unor structuri tentaculare cu atât pericolul va fi mai grav, riscând ca în faţa instituţiilor UE sau a ONG-urilor din ţări europene să se prezinte tot aceşti băieţi care, precum în banc, s-au înghesuit să ne apere. Mai răsfiraţi, băieţi, mai răsfiraţi!

(11 februarie 2006)