Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

Jurnalistul şi scriitorul Mihai Firică a făcut apel la luat atitudine, în cadrul Târgului de Carte «Gaudeamus» – Prin cel de-al patrulea volum din cariera sa, scriitorul craiovean oferă o colecţie de editoriale şi analize politice

“Pentru cei care sunt orbiţi de putere şi îşi imaginează că-l pot folosi drept agent electoral pe Dumnezeu, mă rog să le dea mai multă inimă şi mai multă minte. Şi să-i ierte. Iar dumneavoastră, celor mulţi, mă rog să vă deschidă ochii, pentru ca nu cumva să-i mai votaţi pe cei fără de Dumnezeu.”

Prin aceste cuvinte, Mihai Firică îşi alege să patalameze clasa politică din România, cartea sa intitulată crud “Dinastia ticăloşilor” fiind, de fapt, o invitaţie la o radiografie a politicienilor din zilele noastre.

Colecţia de editoriale publicate de-a lungul timpului în cotidiene locale sau centrale este adunată din 2008 şi 2009 şi reunită sub un titlu considerat de mulţi critici drept unul dur, dar perfect realist.

“Am vrut să construiesc o carte, spun eu, scandalos de sinceră, pentru că textele sunt sincere. Se ascund în spatele acestor comentarii, luări de poziţie, multe lucruri pe care nu le-am putut exprima într-un limbaj mult mai dur şi nu mă gândesc doar la viaţa politică şi la personajele de la noi care o compun. În cartea aceasta vorbesc despre mass-media, despre economie, despre guvernare. Toate acele personaje pe care le veţi redescoperi din realitate, transpuse în «Dinastia Ticăloşilor», compun viaţa noastră. De aceea cred că este extrem de important pentru un jurnalist să expună temele sale în discuţie. De ce dinastie? Dacă vă uitaţi cu sinceritate în jur, veţi observa că se formează dinastii, iar speranţa noastră de viaţă mai bună este iluzorie, din cauza acestor dinastii ale necopţilor. Poate ar fi trebuit să exprim mult mai dur în această carte dezamăgirea, dezgustul, deziluziile. Toate, repet, sunt sincere. Dezgustul meu faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa publică este unul întemeiat pe observaţia cotidiană. Acest oraş este plin de ologi, de ciungi, de oameni mutilaţi. Să vă uitaţi la feţe craiovenilor, ale celor care ne înconjoară, şi să încercaţi să pătrundeţi dincolo de ele, să încercaţi să aflaţi ce se află în sufletele oamenilor. Eu încerc să îi înţeleg pe oameni şi detectez cu suferinţă un gol imens acolo unde ar trebui să găsesc mai multă înţelegere, mai multă iubire, mai multă cumpătare”, a declarat Mihai Firică la prezentarea cărţii sale.

Jurnalism de front

Prezenţi ieri la lansarea volumului “Dinastia ticăloşilor”, doi dintre oamenii de litere importanţi din Craiova – Nicolae Marinescu, directorul Grupului Editorial Aius, care a oblăduit opera lui Mihai Firică în condiţii grafice impresionante, şi scriitorul George Popescu – şi-au exprimat interesul faţă de scriiturile autorului.

“Mihai Firică are un limbaj extrem de îngrijit, de o mare acuitate expresivă, chiar dacă într-o stilistică foarte simplă. În Mihai Firică îl regăsesc pe celebrul scriitor şi gazetar local Felix Aderca. Autorul spune că această carte este scandalos de sinceră, eu spun că această carte este o carte de o scriitură crudă la adresa personajelor care se găsesc în acest volum”, a declarat scriitorul George Popescu.

Directorul Editurii Aius, Nicolae Marinescu, a făcut chiar o paralelă între condiţia scriitorului Mihai Firică şi cea a marelui actor Ion Caramitru, vizavi de scena politică din România.

“Mihai Firică este unul dintre jurnaliştii, puţini la număr, cu talent literar, care ştiu să scrie astfel încât toate gândurile şi sentimentele sale să ajungă aşa cum trebuie la cititorii săi. Ion Caramitru, prezent la Craiova, într-o zi, întrebat fiind de ce nu mai apare în viaţa publică, spunea: «Mi-e ruşine!» Mărturisesc, am fost decepţionat de această poziţie a unui actor de mare importanţă pentru ţara noastră. În schimb, Mihai Firică este încă pe baricade, iar cartea lui este una foarte importantă”, a declarat Marinescu.

Maratonul se încheie sâmbătă

Vineri au mai fost lansate volumele “Îngere, vii?”, semnat de Gheorghe Truţă. Tot vineri, a avut loc faza zonală a Concursului naţional de lectură “Mircea Nedelciu”. A fost organizat un spectacol de muzică şi dans, precum şi dezbaterea “Întâlnirile mozaicului”. A mai fost lansată cartea lui Marin Sorescu, “La lilieci”, şi a fost prezentată o colecţie de atlase şcolare. Sâmbătă, începând cu ora 12, are loc decernarea premiilor Târgului “Gaudeamus”.

“Agresivi, mediocri şi flecari, cei mai mulţi dintre politicienii de acum folosesc aproape toate procedeele odioase de a se servi de sistem, transformând manipularea, teroarea colectivă şi minciuna în instrumente uzate de folosirea în exces”, a declarat Mihai Firică. (Cosmin Horjan – Ediţie Specială 27.02.2010)

Cartea ,,Dinastia ticalosilor,, poate fi gasita la libraria Thalia de langa Teatrul National Craiova sau comandata on-line la Editura Aius www.aius.ro

http://www.editie.ro/new/mod.php?mod=stiri&sectiune=online&idcat=34&idstire=93772&title=S-a-lansat-Dinastia-Ticalosilor–o-carte-scandalos-de-sincera

Jurnalistul craiovean Mihai Firică şi-a lansat astăzi, în penultima zi a târgului de carte “Gaudeamus”, volumul “Dinastia Ticăloşilor”, o carte “scandalos de sinceră”, după cum spune autorul. Volumul lansat la Gaudeamus cuprinde o culegere de editoriale scrise de Mihai Firică pe parcursul anilor 2008-2009. Orice asemănare a personajelor din carte cu cele care ne populează viaţa reală nu este absolut deloc întâmplătoare, autorul provocându-şi cititorii să descopere “dinastia necopţilor”, care ne conduce. “Dinastia Ticăloşilor” a fost editată de editura craioveană Aius, condusă de profesorul Nicolae Marinescu şi lansată în faţa unei numeroase asistenţe, în rândul căreia s-au regăsit scriitori, jurnalişti, politicieni sau simpli pasionaţi de lectură, degustători ai textelor lui Mihai Firică.

“Am vrut să construiesc o carte, spun eu, scandalos de sinceră, pentru că textele sunt sincere. Se ascund în spatele acestor comentarii, luări de poziţie, multe lucruri pe care nu le-am putut exprima într-un limbaj mult mai dur şi nu mă gândesc doar la viaţa politică şi la personajele de la noi care o compun. În cartea aceasta vorbesc despre mass-media, despre economie, despre guvernare. Toate acele personaje pe care le veţi redescoperi din realitate, transpuse în Dinastia Ticăloşilor compun viaţa noastră. De aceea, cred că este extrem de important pentru un jurnalist să expună temele sale în discuţie.

De ce dinastie? Dacă vă uitaţi cu sinceritate în jur, veţi observa că se formează dinastii, iar speranţa noastră de viaţă mai bună este iluzorie din cauza acestor dinastii ale necopţilor. Poate ar fi trebuit să exprim mult mai dur decât în această carte dezamăgirea, dezgustul, deziluziile. Toate, repet, sunt sincere.

Dezgustul meu faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa publică este unul întemeiat pe observaţia cotidiană. Acest oraş este plin de ologi, de ciungi, de oameni mutilaţi. Să vă uitaţi la feţe craiovenilor, ale celor care ne înconjoară şi să încercaţi să pătrundeţi dincolo de ele, să încercaţi să aflaţi ce se află în sufletele oamenilor. Eu încerc să îi înţeleg pe oameni şi detectez cu suferinţă un gol imens acolo unde ar trebui să găsesc mai multă înţelegere, mai multă iubire, mai multă cumpătare”, a declarat Mihai Firică la prezentarea cărţii sale. (Oltenaşul)

http://www.oltenasul.ro/?p=1761

Vineri (26.02.2010), de la ora 11.00, îmi voi lansa cartea DINASTIA TICĂLOŞILOR. Evenimentul va avea loc în foaierul Teatrului Naţional Marin Sorescu din Craiova şi face parte din programul oficial al Târgului de carte Gaudeamus.

CUVÂNT ÎNAINTE

Sunt furios!

Sunt furios! Aş putea fi indiferent…

Cred cu putere că tăcerea complice este un lux şi un preţ mult prea scump, aşa că, riscând să exprim agresiv şi simplist frustrările celor mai mulţi dintre noi, provoc pe oricine crede că speranţele s-au epuizat. Şi mai cred că inteligenţa şi credinţa pot reconstrui drumul către echilibru social, onestitate şi competenţă publică. Nu cred că este un lux sau o iluzie faptul că ne putem recupera România noastră. O ţară cu tradiţie democratică, dominată de valori autentice, cu oameni animaţi de credinţă şi cu capacitatea de a înţelege lucrurile înălţătoare.

Dar ce avem în prezent şi, dacă suntem oneşti, ce am avut în ultimele două decenii? Avem politicienii pe care-i merităm, nu-i aşa? În numele unor principii enunţate cu un ton strident, cu o emfază ce trădează putregaiul din spatele lor, sunt parazitate binele public şi interesul naţional. Agresivi, mediocri şi flecari, cei mai mulţi dintre politicienii de acum folosesc aproape toate procedeele odioase de a se servi de sistem, transformând manipularea, teroarea colectivă şi minciuna în instrumente uzate de folosirea în exces.

Spre ce ne îndreptăm şi cum putem schimba direcţia fără riscul de a fractura, grav şi iremediabil, legătura cu acele lucruri luminoase din trecutul nostru? Când speranţele românilor sunt obiect de amuzament atât pentru cei care deţin puterea, cât şi pentru cei care le urmează, nu este această întrebare ridicolă? Am încercat prin însemnările mele în “Jurnalul public” să fixez propriul traseu de urmat şi să-l marchez cu mai multe repere. Depolitizarea administraţiei, onestitatea oamenilor legii, constrângerea celor aleşi să-şi respecte mandatul şi responsabilitatea în cheltuirea banului public par doar enunţuri naive ale unui jurnalist care, purtat de elanul liric interior, sfârşeşte prin a fi doar un visător.

Am reunit în volumul “Dinastia ticăloşilor” articole apărute în periodice din Oltenia, cele mai multe în cadrul rubricii “În Obiectiv”, din cotidianul regional “Ediţie Specială”, în 2008 şi până la jumătatea anului trecut. Am aplicat o selecţie de natură a construi o piesă în care, chiar şi după trecerea timpului, personajele îşi vor păstra conturul. Cu siguranţă că, recitite, comentariile politice sau simplele înregistrări ale seismografului vor acumula şi alte semnificaţii decât cele de la data publicării. Unde ne vom situa peste, să spunem, un deceniu? Schimbarea câtorva personaje ar fi nesemnificativă dacă sistemul politic nu va fi reconstruit din temelii. Cum va arăta societatea românească peste alte două? Acum, când scriu aceste rânduri, sunt furios. Dar încă am puterea să sper. Asemenea naufragiatului, am lansat mesaje pe care le-am trimis celor care mai au puterea să spere, să asculte şi să creadă că lucrurile pot fi altfel în România. (16 februarie 2010)

Sunt oameni care ne bucură mintea şi sufletul. Sunt oameni care se oferă celorlalţi ca o pâine caldă unui flămând. Gheorghe Dinică a fost un astfel de om. Nu doar un actor desăvârşit, ca mulţi dintre cei din generaţia sa de aur (Doamne, ei rămân din ce în ce mai puţini!), ci şi un suflet urcat pe scenă. A fost expresia bunului-simţ şi a puterii de a se ridica deasupra patimilor. Aşa l-am simţit, stând confortabil în scaunul meu de spectator. Putea să-şi facă doar meseria şi cred că ar fi fost îndeajuns pentru a primi onorurile breslei şi aplauzele publicului. Arta sa de a fi om a respectat-o cum puţini ştiu s-o facă. Mi-l amintesc cum, primind un premiu într-o gală desfăşurată la Ateneul Român, a jucat cel mai frumos rol al său, acela de om care are satisfacţia de a-i bucura pe ceilalţi. Îşi dorea cel mai mult sănătate şi asta le-a urat tuturor celor care l-am aplaudat. A plecat discret, secerat de boală şi parcă nu ne vine să credem în timp ce repetăm întruna: “Cum, şi Dinică?”

Încerc să-mi reamintesc filmele şi piesele în care l-am văzut jucând. Multe, foarte multe. Interpreta mai ales acele roluri extrem de dificile tocmai prin antipatia personajelor. Să nu-mi spuneţi că Lăscărică nu vă era mult mai simpatic decât comisarul Moldovan, alias Sergiu Nicolaescu! Sunt multe roluri pe care interpretat în felul său special. Mi se pare imposibil să accept că un alt actor ar putea juca aceleaşi roluri. Şi nici locul său pe scena publică nu cred că va mai putea fi ocupat de cineva. Discret, fără a provoca zgomotul de care atâţia alţii au nevoie pentru a se impune şi fără emfază. Un mare artist nu are nevoie decât de respectul spectatorilor săi. Dinică a avut şi dragostea lor. Ceea ce-l face şi mai plăcut pentru memoria noastră.

Încă nu cunosc detaliile dispariţiei sale. Nimic nu prevestea dispariţia lui Gheorghe Dinică. De fapt, nici în cazul lui Ştefan Iordache publicul nu a fost prevenit. Pur şi simplu s-a întâmplat. Mi se pare tare ciudat că anumite persoane publice sunt transportate în spitale sau clinici din Occident, unde se pot face intervenţii imposibil de realizat în România. Cei pe care-i caricaturiza în “Ticăloşii” sunt beneficiarii unui sistem care asigură privilegii doar pentru “oamenii de succes”. Nu şi marile personalităţi.

N-am citit nimic rău despre Gheorghe Dinică. Nici în cronicile de film sau de teatru, nici în articole din presa cotidiană. Mai rar o aşa vedetă, nu-i aşa? Este un moment atât de trist şi, totuşi, nu pot să nu contrapun imaginea sa atâtor vedete de mucava, contrafăcute cu ajutorul scandalurilor ticluite şi a cotizaţiilor unor sponsori dubioşi. De la maestrul Dinică rămânem şi cu o măsură a valorii autentice, greu de egalat în sine şi la care ne vedem obligaţi să ne raportăm. Exemplul său de profesionalism şi decenţă este mai presus decât orice mesaj trâmbiţat de făţarnicii lipsiţi de onoare şi talent. Actorul a plecat. După el rămân atâtea lucruri minunate, care ne dau sentimentul că va fi mereu prezent lângă noi. Doar marile personalităţi reuşesc acest lucru. (ÎN OBIECTIV, 11.11.2009, Ediţie Specială)

În plină campanie electorală, cu candidaţi care sunt incapabili să ofere speranţe celor care votează, eu găsesc să scriu despre o carte şi despre autorul său. Da, ar fi cazul să ne reîntoarcem la lucrurile cu adevărat importante, iar literatura este unul dintre acestea. Vreau să vă mărturisesc deschis că Varujan Vosganian mi-a produs o imensă surpriză. Nu este cazul să ridicaţi din sprâncene sau să aveţi suspiciuni. Nu despre omul politic este vorba, ci despre prozatorul Varujan Vosganian.

Cunoşteam cărţile şi talentul literar al acestui autor din urmă cu mai bine de 10 ani. Doar comoditatea mă împiedică să caut în bibliotecă una dintre primele sale cărţi, pe care mi-a scris un autograf. De-a lungul timpului, fără a vorbi aici de cariera sa politică, l-am urmărit şi nu am fost dezamăgit. Fiecare apariţie în public este un spectacol agreabil. Originea sa de armean este un dar care colorează discursul său, pune o tuşă puternică de vivacitate şi imaginaţie debordantă. Altfel, Varujan Vosganian are rigoarea germanică. Amănuntele nu sunt pentru el un element aluvionar, ci susţin tocmai argumentaţia neechivocă. Excelent orator şi o apariţie masculină care farmecă publicul prin colocvialitate şi echilibru.

Dacă acesta este personajul, cu siguranţă nu înţelegeţi de unde surpriza pentru mine. Ei bine, Varujan Vosganian este un poet acceptat de breasla scriitoricească. Însă cronicile şi nici cititorii nu au fost entuziasmaţi de versurile sale. Poate că este nevoie de timp, de decantări sau, cine ştie, nu a venit timpul pentru marele volum. Surpriza mi-a produs-o cu romanul său “Cartea şoaptelor”, carte apărută la editura Polirom şi lansată în vară şi la Craiova. O carte care scoate la iveală un prozator fascinant. Dacă Nicolae Breban l-a recomandat drept un excelent portretist, vă daţi seama că eu nu am ce să mai adaug.

“Cartea şoaptelor” este tomul pe care aşteptam să îl citesc de la un autor român. Una care să se aşeze pe primul raft al bibliotecii, lângă marii clasici ruşi şi puţin mai la dreapta de povestitorii sud-americani. Cred că povestea şoptită a suferinţei armenilor, repovestită de Varujan Vosganian, va marca literatura română. Poate că mă entuziasmez prea mult în cadrul unei rubrici în care preponderenţa o au articolele politice, însă lăsaţi-mă să visez frumos. Dacă tot ne-am bucurat că Herta Muller a câştigat Nobelul pentru literatură, de ce să nu visăm că autorul “Cărţii şoaptelor” va fi promovat şi descoperit la timp de cei care decernează râvnitul premiu? Credeţi-mă pe cuvânt şi căutaţi această carte: un politician vă va face o imensă bucurie prin proza sa! (ÎN OBIECTIV, 30.10.2099, Ediţie Specială)