Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

În plină campanie electorală, cu candidaţi care sunt incapabili să ofere speranţe celor care votează, eu găsesc să scriu despre o carte şi despre autorul său. Da, ar fi cazul să ne reîntoarcem la lucrurile cu adevărat importante, iar literatura este unul dintre acestea. Vreau să vă mărturisesc deschis că Varujan Vosganian mi-a produs o imensă surpriză. Nu este cazul să ridicaţi din sprâncene sau să aveţi suspiciuni. Nu despre omul politic este vorba, ci despre prozatorul Varujan Vosganian.

Cunoşteam cărţile şi talentul literar al acestui autor din urmă cu mai bine de 10 ani. Doar comoditatea mă împiedică să caut în bibliotecă una dintre primele sale cărţi, pe care mi-a scris un autograf. De-a lungul timpului, fără a vorbi aici de cariera sa politică, l-am urmărit şi nu am fost dezamăgit. Fiecare apariţie în public este un spectacol agreabil. Originea sa de armean este un dar care colorează discursul său, pune o tuşă puternică de vivacitate şi imaginaţie debordantă. Altfel, Varujan Vosganian are rigoarea germanică. Amănuntele nu sunt pentru el un element aluvionar, ci susţin tocmai argumentaţia neechivocă. Excelent orator şi o apariţie masculină care farmecă publicul prin colocvialitate şi echilibru.

Dacă acesta este personajul, cu siguranţă nu înţelegeţi de unde surpriza pentru mine. Ei bine, Varujan Vosganian este un poet acceptat de breasla scriitoricească. Însă cronicile şi nici cititorii nu au fost entuziasmaţi de versurile sale. Poate că este nevoie de timp, de decantări sau, cine ştie, nu a venit timpul pentru marele volum. Surpriza mi-a produs-o cu romanul său “Cartea şoaptelor”, carte apărută la editura Polirom şi lansată în vară şi la Craiova. O carte care scoate la iveală un prozator fascinant. Dacă Nicolae Breban l-a recomandat drept un excelent portretist, vă daţi seama că eu nu am ce să mai adaug.

“Cartea şoaptelor” este tomul pe care aşteptam să îl citesc de la un autor român. Una care să se aşeze pe primul raft al bibliotecii, lângă marii clasici ruşi şi puţin mai la dreapta de povestitorii sud-americani. Cred că povestea şoptită a suferinţei armenilor, repovestită de Varujan Vosganian, va marca literatura română. Poate că mă entuziasmez prea mult în cadrul unei rubrici în care preponderenţa o au articolele politice, însă lăsaţi-mă să visez frumos. Dacă tot ne-am bucurat că Herta Muller a câştigat Nobelul pentru literatură, de ce să nu visăm că autorul “Cărţii şoaptelor” va fi promovat şi descoperit la timp de cei care decernează râvnitul premiu? Credeţi-mă pe cuvânt şi căutaţi această carte: un politician vă va face o imensă bucurie prin proza sa! (ÎN OBIECTIV, 30.10.2099, Ediţie Specială)

Craiova este un oraş binecuvântat: numărul fântânilor arată cât de plină de viaţă a rămas, de secole, Cetatea Băniei.

Fântâna Popova (cunoscută şi sub numele de Fântâna Basarabeştilor) a fost ctitorită în 1613, apoi refăcută de Matei Basarab la 1651, iar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea de Alexandru Ipsilanti. Fântâna Obedeanu a fost ridicată în 1756. Fântâna Odobescu a fost ctitorită în 1774. Doi negustori de porci sunt cei care au ridicat Fântâna Purcarului în 1818. Fântâna Jianu a fost ridicată la începutul secolului al XVIII-lea şi este situată la intrarea în Grădina Botanică. Legenda spune că aici s-a odihnit şi răcorit haiducul Iancu Jianu. Fântânile din zona Pieţei Chiriac sunt tot de acum două secole. Altele au fost ctitorite în secolul trecut, cele mai multe în perioada interbelică. În periplul meu pe la aceste locuri cu o istorie miraculoasă din Bănie, am avut surpriza să aflu că unele au fost ridicate în perioada comunistă. Craiovenii au păstrat tradiţia ctitoririi de fântâni spre odihna unor semeni dispăruţi prematur. În Parcul “Romanescu” a fost ridicată o fântână în cinstea celor ucişi în decembrie 1989…

Numai că starea lor m-a întristat: abandonate în paragină, murdărite şi îngropate în gunoaie, distruse şi infestate. Unele se află pe lista obiectivelor de patrimoniu. Teoretic, legea le protejează. O simplă căutare pe internet vă va arăta că unele dintre aceste fântâni figurează printre obiectivele turistice din Craiova. Chiar nu aş vrea să vă invitaţi vreun oaspete din alt oraş să le viziteze acum! De ce ar trebui să ne preocupe aceste fântâni? Agenda noastră de priorităţi este aglomerată cu alte lucruri sau evenimente decât refacerea cişmelelor. Nici agenda “gospodarilor” urbei nu cuprinde şi refacerea fântânilor. Nici cei din prezent, nici cei de acum cinci ani, nici cei care au fost în urmă cu 20 de ani sau mai multe decenii. Ignoranţa şi incompetenţa nu sunt “invenţii” recente…

Împreună cu câţiva prieteni am iniţiat un proiect pentru revitalizarea acestor monumente de care nu ştim decât să ne batem joc. Încercăm ca un număr cât mai mare de craioveni să fie conştienţi de gravitatea situaţiei şi, dacă reacţia celor obligaţi să întreprindă ceva va întârzia, ne vom asuma noi efortul ca măcar o parte dintre monumente să fie refăcute. Nişte cârcotaşi au insinuat că intenţiile noastre ar fi ţintit imaginea primarului Solomon, care investeşte în arteziene şi toarnă asfalt cu firmele controlate de mafia portocalie, însă nici nu prea ai cum să răspunzi unora ca ei. Nici pe departe. Le răspund că ar fi fost o miză mult prea mică. Este vorba de vreo 50 de ani de comunism şi de vreo 20 de ani bezmetici, în care nu s-a făcut nimic bun pentru aceste fântâni. După cum nu s-a făcut nimic semnificativ pentru clădirile de patrimoniu din zona istorică a Craiovei. Dacă iubim cu adevărat acest oraş, dacă respectăm tradiţia şi dacă îi înţelegem tradiţia, nu putem să rămânem indiferenţi. O spun simplu şi răspicat, fără ocolişul, ezitări sau interpretări. Ca între olteni.

…după o absenţă de aproape zece luni. Am revenit cu acest site, loc pe care încerc să-l deschid către preocupările cu adevărat importante – literatura ocupă unul dintre aceste locuri – şi mai puţin despre politică. Sigur, atitudinile nu vor lipsi. Voi continua să postez şi pe blog, loc deja vizitat de mulţi dintre prieteni…

Ceea ce ni se întâmplă nu este decât suma laşităţilor noastre. Un pacient este lăsat să moară cu zile de către cei obligaţi să-i acorde primul ajutor, în timp ce un recidivist sângeros este învoit pentru a ucide. Este România pe care am construit-o prin tăcere culpabilă, prin frica de a interveni asupra răului, prin promovarea unor rebuturi în posturi de manageri sau vedete politice, dar, mai ales, prin ignorarea oricăror principii de morală creştină! Adeseori invocate, niciodată respectate, principiile pe care susţinem că le-am pus la temelia societăţii democratice sunt călcate în picioare de cei mandataţi prin vot şi plătiţi din bani publici cu o nonşalanţă uluitoare. După primele indicii, criminalul Gorbunov a apăsat pe trăgaci şi a provocat baie de sânge la Braşov. Dar vinovaţii moral unde sunt? Nu cumva îi regăsim printre judecătorii, procurorii şi medicii despre care, fără a ne face un titlu de glorie, presa craioveană a scris că alcătuiesc o mafie locală.

Epicentru al crimei organizate, Craiova este un păienjeniş al relaţiilor tovărăşeşti între infractori şi oamenii legii. Pe lângă ei, vinovaţi suntem şi noi, care n-am făcut decât să chibiţăm de pe margine. S-a schimbat ceva după moartea pacientului Mihai Constantinescu pe holurile Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina? Mă tem că nu. Dar după crimele de la Braşov, provocate de bolnavul închipuit eliberat de medicii şi magistraţii complici, se va mişca măcar un fir de praf de pe dosarele cu greutate pitite în sertarele procurorilor? Aş fi naiv dacă aş crede că nesimţirea şi iresponsabilitatea pot fi curăţate de sângele nevinovat vărsat în faţa unei case de schimb valutar.

Descrierea întregului lanţ de vicii ale sistemului, alimentat de intervenţia atâtor şmecheri de tranziţie prin intervenţii brutale asupra angajaţilor bugetari, pare de un absurd imaginat doar de genialul scriitor Kafka. Justiţia din Craiova este cancerigenă! Toţi infractorii periculoşi eliberaţi provizoriu pe baza unor acte medicale şi sentinţe discutabile nu s-au mai întors în penitenciare! Mai mult decât atât, infractori reţinuţi pentru acte de violenţă sau de mare corupţie sunt eliberaţi de filiera doljeană a magistraţilor plătiţi de crima organizată. Sunt lucruri cunoscute de Serviciile Secrete şi de cele mai înalte autorităţi ale statului. Există rapoarte cu nume, situaţii şi informaţii suficiente pentru ca mecanismul infernal pus în slujba crimei organizate să fie demontat. Nu s-a făcut nimic în ciuda declaraţiilor alarmante făcute de poliţişti, care au incriminat de atâtea ori iresponsabilitatea magistraţilor craioveni. Abia acum căutăm vinovaţi, pentru că un executant al ordinelor lumii interlope a fost scăpat de sub control şi a ucis doi nevinovaţi? Presiunile UE au fost tratate cu dispreţ, sistemul rămânând în mâna interlopilor, în timp ce politicienii profită şi au îngropat subiectul luptei împotriva rechinilor. Niciun caz de mare corupţie nu s-a soldat cu o sentinţă de condamnare! Ce vreţi mai mult de atât?

La ceas aniversar, adică la fix o lună de la instalare şi după unul dintre cele mai proaste debuturi postdecembriste, Guvernul Boc a trecut la schimbarea prefecţilor. O veste bună pentru baronii locali ai PSD şi PD-L, dar una proastă pentru liberali. Vremea lăsării la vatră pentru oamenii lui Tăriceanu a sosit mult mai repede decât au crezut în seara alegerilor, când, entuziasmaţi de clasarea pe locul trei şi obţinerea statutului de partid-balama, se visau la guvernare în aproape toate situaţiile posibile. Varianta unei majorităţi construite pe scheletul FSN părea o glumă proastă, însă umorul negru se pare că-l prinde pe Traian Băsescu. PSD şi PD-L au bătut palma şi au transformat visul frumos al liberalilor într-un coşmar, din care, după lipsa de reacţie în faţa gafelor noilor guvernanţi, nu pare că s-au trezit.

Vocile critice din interior la adresa lui Tăriceanu şi a camarilei sale, adică adevăraţii vinovaţi pentru aruncarea PNL în opoziţie, încă nu sunt suficient de puternice. Ludovic Orban încearcă să construiască o nouă identitate pentru singurul partid istoric rămas pe prima scenă politică. Deocamdată, în jurul său sunt puţini liberali. Majoritatea, lipsiţi de curajul de a se angaja la reconstrucţia imaginii unei formaţiuni care să ofere o alternativă, preferă să amestece nostalgic frânturi din beneficiile perioadei în care PNL s-a aflat la guvernare şi viziuni măreţe de revenire pe fondul crizei economice. Tabăra conservatoare din jurul fostului premier pare a nu se sinchisi de atacurile lui Orban sau Antonescu.

De altfel, majoritatea filialelor judeţene sunt controlate de băieţii din anturajul lui Tăriceanu, semn al unei morbidităţi premature la nivelul speranţelor de reformare a acestei formaţiuni. Ce se va alege de PNL dacă garda nu se va schimba? Probabil, rezultatele la viitoarele alegeri locale şi parlamentare vor fi înjumătăţite din cauza numărului mare de fugari, a lipsei de credibilitate şi a incapacităţii de a transmite un mesaj clar de dreapta. Dacă liberalii nu se vor trezi din starea de contemplare a guvernării, va fi prea târziu când îşi vor da seama că, la adăpostul procentelor obţinute norocos la alegerile parlamentare, nu se poate rezista în faţa tăvălugului de stânga. Inşi precum Mihai Voicu, pentru a ne rezuma la exemplul Doljului – cel mai la îndemână şi suficient de sugestiv pentru cititorii noştri -, nu fac decât să controleze filialele pentru a-i asigura lui Tăriceanu fotoliul de şef al PNL. O atitudine extrem de nocivă, falimentară pe termen mediu şi lung pentru liberali.

Ce se va întâmpla în PNL după ce liberalii vor fi schimbaţi din administraţie şi directorimea partidului va fi smulsă din scaune de tsunamiul de stânga? Este foarte probabil ca împotriva lui Tăriceanu să izbucnească un adevărat vacarm şi abia atunci alternativa Orban va fi validată de majoritatea liberalilor drept soluţie pentru o schimbare firească şi necesară la vârful partidului.