Cronică la Dinastia ticăloşilor: “Realitatea se transformă, cele scrise rămân”
Filed Under (Interviuri) by firica on 02-12-2010
Mihai Firică a publicat, la editura Aius, volumul de observaţie socială şi politică Dinastia ticăloşilor. Forma articulată a substantivului „dinastie“ sugerează ideea că vremurile contemporane aparţin ticăloşilor. Titlul are şi amărăciune: totuşi, decât să privim, parcă nu avem ce face mai mult. Poate o nouă revoluţie! Este un contrast curios între deznădejde şi forma supremă a curajului, revoluţia. Îmbinarea dintre acestea două ţine de hazard.
Inspirată de lucrarea „Răscruce de drum“ a artistului plastic Marcel Voinea, imaginea primei coperte este semnificativă. Într-un ambient citadin, cu lumini şi umbre apocaliptice, tronează jurnalistul, varianta modernă a lui Ioan, sfântul scrib şi martor în previziune al Apocalipsei biblice.
După sugestia desenului, condiţia publicistului nu este de invidiat. Pana din mâna dreaptă are vârful îndreptat înspre zona ficatului. Este prin urmare o subtilă evocare a legendei titanului Prometeu. Pânza roşie de pe piept, pansament din remuşcare, aplicat de oameni binefăcătorului lor, dar şi un semn de bravadă, de recunoaştere a ei. Zarul roşu dintr-un vas de tablă zincată indică dramul de noroc spre care, în frunte cu scribul, se tinde. Pana, în afară de a fi instrument vechi de scris, poate simboliza şi vietatea căreia i-a aparţinut, poate vulturul mitologic, iar lumina din fundal, o aprindere absolută, fixează descoperirea dată de Prometeu pământenilor, focul. Oricum, gestul de a scrie cu o conştiinţă trează este un sacrificiu.
Cartea Dinastia ticăloşilor reuneşte, după cum aflăm din „Sunt furios“, prefaţă semnată de autor, articole apărute în periodice din Oltenia, cele mai multe în cadrul rubricii „În Obiectiv“, din cotidianul regional „Ediţie Specială“, în 2008 şi până la jumătatea anului 2009.
Aplicate la problemele de fiecare zi ale celor mai mulţi dintre noi, articolele sunt elaborate ca un pamflet. Autorul lor devine zeflemitor, cu argumente montate la subiect, la adresa unor funcţionari sau politicieni, pentru că din cauza lor se va fi generat un crepuscul în sistem, dar îşi exercită cu ton balzacian, sensibilitatea umană, când intră în pielea omului obişnuit, dezavantajat pe nedrept într-o conjunctură sau alta.
Uneori, mi se pare că asist la o luptă cu braţele libere, a autorului, cu animale sălbatice, scăpate şi impuse în societate, prin accidente de naturi diferite, ca în fabulele lui Gr. Alexandrescu paşoptistul, când pe uliţi sau câmp, omul intră în dialog cu animale exotice, acestea simbolizând defecte de comportament. Bineînţeles, într-o eventuală revedere cu Mihai Firică, aş încerca să observ la el urma sfâşierilor căpătate în asemenea lupte inegale, dar poate eu, simplul cetăţean, mă aflu rănit şi consumul durerii, pe care jurnalistul a strigat-o în luptă, o luptă scrisă, deja îl ştiu.
Forma participativă a pamfletarului se deduce din recurenţa interogaţiilor retorice, a interjecţiilor, a imperativelor.
Observăm parafrazări ale unor sloganuri de campanie electorală: „Să trăiţi cum aţi votat“ [absolut corect!], ale replicilor unor personaje din piesele dramaturgului I. L. Caragiale: „Noi şi ei“, ale unor titluri de emisiuni tv.: „Am văzut şi blogeri satisfăcuţi“, de texte lirice foarte cunoscute: „Bâlciul deşertăciunilor“ sau de filme premiate: „Moartea domnului Constantinescu“, precum şi preluarea unor titluri de poeme celebre: „Nervi de primăvară“ ori a unor forme de salut aparţinând unor personalităţi din domeniul muzicii: „Bună seara, prieteni!“.
Mihai Firică este un jurnalist atent la problemele publicului sau căruia îi place să vorbească, oricât de mult, cu lumea. Pentru aceasta, întrebuinţează diverse mijloace de comunicare, de la telefon până la chat sau messenger.
Pe linia de messenger, i-am transmis cândva o opinie. A doua zi, am regăsit-o în ziar, prelucrată în spiritul deznădăjduit pe care-l presupunea: generaţia noastră, a celor născuţi în şaptezeci, a produs revoluţia şi dintre noi câţi n-au murit sau cât de simplu era să ne pierdem viaţa în decembrie 89, pentru un scop ce părea nobil: libertatea! Astăzi, putem spune că am făcut revoluţie pentru alţii, pentru oamenii de nimic ai zilei, care se pot îndemna unii pe alţii în cercul lor, rupt de noi: „Carpe diem!“.
Comentariile autorului cărţii Dinastia ticăloşilor se situează între asemenea regrete ale unor participanţi la evenimente istorice şi tensiunile căpătate de cetăţeni în conflicte de prisos cu şefi sau funcţionari. Moravul unora de a-şi afişa în orice prilej, în locul predispoziţiei la fapte, pentru bunul mers al lucrurilor, autoritatea, crezând-o mai durabilă ca piramida, este un laitmotiv al cărţii.
Mihai Firică are păreri în sport, pe care le difuzează sub forma unor epistole, cu destinatar specificat.
Unele materiale sunt de o strictă actualitate, conformă evenimentului discutat, altele, dimpotrivă, au viaţă lungă: se combat metehne morale.
Cartea Dinastia ticăloşilor are destul din atmosfera sumbră a romanului de ficţiune Anul 1984, dar textele lui Mihai Firică sunt nonficţionale. Totuşi, nu-i vina celui care în cetate vorbeşte ce vede.
(Dan Ionescu – Scrisul Românesc, noiembrie 2010)
