Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

La ceas aniversar, adică la fix o lună de la instalare şi după unul dintre cele mai proaste debuturi postdecembriste, Guvernul Boc a trecut la schimbarea prefecţilor. O veste bună pentru baronii locali ai PSD şi PD-L, dar una proastă pentru liberali. Vremea lăsării la vatră pentru oamenii lui Tăriceanu a sosit mult mai repede decât au crezut în seara alegerilor, când, entuziasmaţi de clasarea pe locul trei şi obţinerea statutului de partid-balama, se visau la guvernare în aproape toate situaţiile posibile. Varianta unei majorităţi construite pe scheletul FSN părea o glumă proastă, însă umorul negru se pare că-l prinde pe Traian Băsescu. PSD şi PD-L au bătut palma şi au transformat visul frumos al liberalilor într-un coşmar, din care, după lipsa de reacţie în faţa gafelor noilor guvernanţi, nu pare că s-au trezit.

Vocile critice din interior la adresa lui Tăriceanu şi a camarilei sale, adică adevăraţii vinovaţi pentru aruncarea PNL în opoziţie, încă nu sunt suficient de puternice. Ludovic Orban încearcă să construiască o nouă identitate pentru singurul partid istoric rămas pe prima scenă politică. Deocamdată, în jurul său sunt puţini liberali. Majoritatea, lipsiţi de curajul de a se angaja la reconstrucţia imaginii unei formaţiuni care să ofere o alternativă, preferă să amestece nostalgic frânturi din beneficiile perioadei în care PNL s-a aflat la guvernare şi viziuni măreţe de revenire pe fondul crizei economice. Tabăra conservatoare din jurul fostului premier pare a nu se sinchisi de atacurile lui Orban sau Antonescu.

De altfel, majoritatea filialelor judeţene sunt controlate de băieţii din anturajul lui Tăriceanu, semn al unei morbidităţi premature la nivelul speranţelor de reformare a acestei formaţiuni. Ce se va alege de PNL dacă garda nu se va schimba? Probabil, rezultatele la viitoarele alegeri locale şi parlamentare vor fi înjumătăţite din cauza numărului mare de fugari, a lipsei de credibilitate şi a incapacităţii de a transmite un mesaj clar de dreapta. Dacă liberalii nu se vor trezi din starea de contemplare a guvernării, va fi prea târziu când îşi vor da seama că, la adăpostul procentelor obţinute norocos la alegerile parlamentare, nu se poate rezista în faţa tăvălugului de stânga. Inşi precum Mihai Voicu, pentru a ne rezuma la exemplul Doljului – cel mai la îndemână şi suficient de sugestiv pentru cititorii noştri -, nu fac decât să controleze filialele pentru a-i asigura lui Tăriceanu fotoliul de şef al PNL. O atitudine extrem de nocivă, falimentară pe termen mediu şi lung pentru liberali.

Ce se va întâmpla în PNL după ce liberalii vor fi schimbaţi din administraţie şi directorimea partidului va fi smulsă din scaune de tsunamiul de stânga? Este foarte probabil ca împotriva lui Tăriceanu să izbucnească un adevărat vacarm şi abia atunci alternativa Orban va fi validată de majoritatea liberalilor drept soluţie pentru o schimbare firească şi necesară la vârful partidului.

Ministrul Justiţiei, imberbul Tudor Chiuariu, este primul demnitar dintr-o ţară membră a Uniunii Europene care a cerut eliminarea unui paragraf pozitiv dintr-un raport de monitorizare. Cine ştie, poate că n-o fi ultimul, din cauză că ne putem aştepta la surprize din partea miniştrilor păstoriţi de Tăriceanu… Însă documentul elaborat de Ministerul Justiţiei depăşeşte orice limită. Lupta personală a lui Chiuariu cu DNA a fost exportată la Bruxelles într-un mod ruşinos, fără a ţine seama de interesele naţionale, batjocorind orice efort făcut pentru îmbunătăţirea imaginii României.

Un coleg de breaslă îşi punea întrebarea dacă ministrul Chiuariu este “tâmpit, idiot sau extraordinar de inteligent”. Cum ultima poate fi eliminată din start, având în vedere gafele în lanţ şi aroganţa afişate încă din clipa numirii pe actualul post, ne rămân primele două drept variante de lucru. Le consider valabile în egală măsură. Spun asta cu strângere de inimă, deoarece a conduce un minister atât de important pentru bunul mers al unui stat democratic de către un individ iresponsabil, care nu poate controla ce documente trimit subordonaţii săi la Bruxelles, este o adevărată calamitate.

Oricât de mari ar fi interesele sau resentimentele, oricât de importante ar fi jocurile clanurilor politice sau dorinţa de răzbunare pe DNA, mi se pare o obrăznicie să te consideri mai deştept decât un Guvern întreg şi să te duci cu jalba-n proţap tocmai la Bruxelles. Reacţiile după voalarea acţiunii pornite de la Ministerul Justiţiei au fost vehemente din partea tuturor celor care nu au interese comune cu Chiuariu, în timp ce grupul Tăriceanu l-a cocoloşit. Până în clipa în care scriu acest comentariu, premierul nu s-a pronunţat, însă nu sunt convins că va condamna gestul subordonatului său. Mă întreb care va fi efectul guvernării unor miniştri care pun interesul personal peste interesul general, care sfidează o ţară întreagă şi execută ordine politice pentru a-şi răsplăti binefăcătorii? M-am pronunţat în privinţa demiterii lui Chiuariu după episodul în care a folosit un elicopter al MIRA, fără jenă că ar fi tras la răspundere pentru cheltuirea banului public în interes personal, doar pentru a ajunge la inaugurarea piscinei de la şcoala suceveană căreia-i fusese elev. O fac şi acum, chiar dacă ştiu că nu va fi alungat Chiuariu. Ca şi Nicolăescu, Cioroianu, Remeş, Cristian David sau Adomniţei, tinerelul de la justiţie a ajuns în înalta funcţie în urma unei conjuncturi speciale, beneficiar al sprijinului oferit de un stăpân politic, în cazul său deputatul Relu Fenechiu.

Cât va mai dura până Tăriceanu şi liota sa de incapabili vor fi obligaţi să ne scutească de ifosele lor şi incompetenţa sfidătoare? Soluţia se lasă aşteptată, mai ales că în Parlament asistăm la o ciudată coabitare a PSD cu PNL, ambele partide aflate într-un război prelungit cu PD, PLD şi preşedintele Băsescu. Blocajul ar fi fost înlăturat în cazul alegerilor anticipate. Din nefericire, băltirea naţională se va prelungi. Din cauza unor indivizi ca Tudor Chiuariu, cel despre care am spus că nu poate fi “extraordinar de inteligent”, ci dimpotrivă…

(3 iulie 2007)

Efectul rezultatului dezastruos înregistrat la referendum de coaliţia antiprezidenţială se va concretiza, foarte probabil, prin debarcarea actualului premier.Ar intra în logica lucrurilor. Însă depinde cum se va realiza schimbarea şefului Executivului. Prin demisie sau demitere? Din păcate, nu cred că primul-ministru este rezonabil, aşa că nu-şi va înainta demisia. Gestul său va periclita foarte mult stabilitatea naţională, punând sub semnul întrebării eforturile generale de integrare. Negocierile de la Palatul Cotroceni au arătat că ne îndreptăm mai degrabă către un blocaj decât spre o rezolvare firească a crizei. În contextul rateurilor tot mai evidente, Guvernul Tăriceanu II pare a fi răul cel mai mare, care trebuie înlăturat fără ezitări, cu efort şi costuri sociale cât mai mici. Dar la ce ne putem aştepta când premierul se agaţă de putere într-un mod periculos, cu efecte dezastruoase nu doar pentru partidul pe care încă îl conduce, cât şi pentru ţară?

Tăriceanu vede conspiraţii peste tot, suspectează tot ce mişcă, ba chiar trece la represalii împotriva celor care nu-i cântă în strună. A considerat că protestul minerilor este rodul unei malversaţiuni politice. Pe energeticieni i-a văzut ca parte a unui complot antiguvernamental. În opinia şefului PNL, profesorii şi sindicatele care-i reprezintă nu sunt decât nişte agenţi ai preşedintelui, care au intenţii mârşave. Peste tot, vede doar duşmani, în toate ungherele sunt adversari care complotează. Strategia lui de guvernare se bazează doar pe carneţelul în care şi-a notat ce i-au spus consilierii de imagine, însă nu ştie răspunsurile la întrebările care se regăsesc pe agenda cetăţeanului. Echipa sa pare compusă din învăţăcei docili, cu excepţia lui Ludovic Orban. Acesta din urmă, preocupat să radă din oamenii lui Berceanu plasaţi pe la transporturi, şi-a dat seama că zilele unui astfel de Executiv, cu susţinere de 20 la sută în parlament, sunt numărate, cerând ieşirea de la guvernare a PNL, pentru ca partidul să se salveze. Dar puţini oameni mai sunt lucizi la această oră în PNL. Cei mai mulţi, aidoma liderului lor, se lasă conduşi de ideea stupidă a menţinerii la putere cu orice preţ, în ciuda avertismentelor că acel preţ va fi usturător pentru ei. Însă peneliştii se pot trezi cu surprize din partea tuturor. Tot reclamând în stânga şi în dreapta comportamentul duplicitar al PD, ei se pot trezi că PSD va susţine sau chiar va iniţia o moţiune de cenzură. Oricum, ieşirea din criză trebuie găsită, indiferent de ceea ce cred anumiţi politicieni, stăpâniţi de orgolii şi interese mărunte.
Alegerile anticipate pentru desemnarea unei noi structuri parlamentare, capabilă să ofere o majoritate stabilă Guvernului, reprezintă soluţia. Cu atât mai bine dacă se vor organiza simultan cu alegerile europarlamentare. Recuperarea timpului pierdut cu referendumul a devenit o problemă naţională, iar premierul Tăriceanu se plasează în afara oricărui proiect de construcţie. El trebuie să plece repede, cât mai are timp pentru o ieşire decentă din scenă.

(29 mai 2007)

Contrar aşteptărilor, nu voi scrie despre decizia lui Tăriceanu de amânare a alegerilor europarlamentare. Mi se pare un act atât de imbecil încât nici susţinătorii liderului PNL nu se lasă păcăliţi de motivele invocate. Nu merită să ne pierdem vremea cu inepţii tăriceniste. Cine ştie, poate că mâine se răzgândeşte şi vrea anticipate, iar poimâine.
Chestiunea zilei: mai avem baroni locali? Au dispărut ei după izgonirea PSD de la guvernare sau, cel puţin, potentaţii locali au renunţat la metehnele a la Nicolae Mischie după aderarea la UE? Recunosc, succesul nesperat al intrării în marea familie a Uniunii Europene m-a făcut să cred, pe fondul unui optimism lesne de înţeles, că am închis definitiv capitolul corupţiei de partid. Aiurea! Naiv, am crezut că politicienii se vor speria de consecinţele oricărui scandal legat de utilizarea banilor publici în scopuri electorale sau de politizarea instituţiilor. Scandalul de la Gorj, în care îl regăsim drept actor principal pe traseistul Dan Ilie Morega, răstoarnă orice ordine pe care, cu chiu – cu vai, ne-am obosit s-o înjghebăm pentru a părea credibili în faţa oficialilor UE. Într-un dispreţ total faţă de promisiunile Alianţei DA din campania electorală, baronul PNL Gorj foloseşte aceleaşi practici de jupuire a instituţiilor publice, utilizate de Nicolae Mischie, celebrul Conu’ Lae. Prins cu ocaua mică, Morega a găsit explicaţii din cele mai penibile, susţinând chiar că înregistrarea cu pricina nu există sau că e o făcătură. Băgat cu nasul în dovezi, preşedintele PNL Gorj a întors-o, spunând că ar fi vorba de strângerea cotizaţiilor, aşa că e treaba lui de ce beşteleşte directorimea locală când nu-i dă dijma la partid. Morega este de o nesimţire ieşită din comun, rar întâlnită chiar şi la predecesorii săi PSD-işti, care se fereau ca dracu’ de tămâie să nu fie daţi în vileag după staborul de partid. Oricum, Morega s-a ales cu o “sancţiune” care arată limpede că preşedinte PNL nu este străin de practicile ciracilor săi din filiale. Centrul ştie foarte bine ce se petrece în provincie. Suspendarea din partid timp de o lună este o glumă proastă. Chiar dacă a pierdut voturi multe în Gorj, PSD l-a exclus pe Mischie în al doisprezecelea ceas, în timp ce Tăriceanu mimează intransigenţa. Pozând lângă Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, pentru materialele de propagandă electorală pe care le PNL le răspândeşte fără jenă, Tăriceanu face o tristă figură. Nu are papion de european. Ar fi putut să-şi pună după ce-l excludea pe traseistul Morega din partid. Papionul de european fără un comportament de politician onest nu valorează nici două parale. Sau, cine ştie, poate se fotografiază alături de Morega, amândoi cu papion, încercând să ne convingă cât sunt ei de europeni. Acesta este tabloul expus de România la Bruxelles: Conu’ Morega cu papion, corcitură de european.

(13 februarie 2007)

Nu cred că un alt premier s-a simţit mai prost în Palatul Victoria decât Călin Popescu Tăriceanu. Până şi Petre Roman, în timp ce minerii spărgeau cu bâtele geamurile de la sediul Guvernului, s-a simţit mai în siguranţă, de vreme ce a avut o portiţă de scăpare prin care s-a strecurat pentru a spăla putina la timp din faţa ortacilor lui Miron Cozma. Poziţia lui Tăriceanu este cel puţin ingrată. El pare a nu avea soluţie pentru a ieşi din criza în care se adânceşte cu fiecare zi în care se încăpăţânează să rămână pe fotoliul de premier. Pare un ostatic, un condamnat la locul de muncă, pe care nu-l poate părăsi. Luată în derâdere, teoria grupurilor de interese ce controlează Guvernul se dovedeşte a fi reală, explicând blocajul politic la care s-a ajuns în prezent. De ce ar trebui Tăriceanu să demisioneze? Luni seară, după ce răspunsese atacurilor liderilor PLD, premierul a fost confruntat cu un altul, mult mai virulent şi substanţial, din partea ministrului Justiţiei. Monica Macovei l-a acuzat că blochează reforma în justiţie, tergiversând activitatea atât în cadrul cabinetului, cât şi în Parlament, dovadă fiind atitudinea ostilă a reprezentanţilor PNL faţă de propunerile venite din partea unui ministru. Prin demisionarea din PNL a liberal-democraţilor lui Stolojan şi retragerea conservatorilor din executiv, premierul Tăriceanu conduce un guvern minoritar. Efectele vor fi din ce în ce mai vizibile. Democraţii vor jongla cu proiectele de legi pe care le vor promova, în timp ce oamenii din anturajul şefului PNL vor încerca să păstreze cât mai mult puterea. Prelungirea crizei poate avea efecte devastatoare pentru întreg procesul de reformă structurală, nefiind greu de anticipat faptul că anumite ministere nu vor fi capabile să acceseze fondurile europene. Cel mai bun exemplu este cazul lui Dan Motreanu, care numai de gestionarea fondurilor pentru agricultură nu se va ocupa după cum se vede, fiind deja prins până peste cap cu probleme de partid. Un alt motiv pentru care ar trebui să plece Tăriceanu este absenţa unei strategii postaderare, o gafă de proporţii, pentru care un premier responsabil şi-ar scrie urgent demisia. Preocupat mai mult să polemizeze cu Monica Macovei, şeful executivului a uitat de problemele curente. Pus cu spatele la zid, forţat fiind să nu demisioneze, acesta se vede strâns cu uşa de către democraţi, care-i cer imperativ o restructurare a echipei sale. Abia acum se explică de ce PD nu a mai nominalizat un vicepremier: peneliştii vor fi nevoiţi să sacrifice un ministru în plus faţă de democraţi, aşa că raportul în executiv se va schimba în favoarea oamenilor lui Boc. Sunt suficiente argumente pentru ca actualul premier să caute o soluţie de retragere din funcţie. Poate şi din aceea de şef de partid. Deocamdată, ceea ce face acesta acum se cam cheamă dragoste cu de-a sila, iar chestia asta sigur nu-i place lui Traian Băsescu. Şi numai lui.

(10 ianuarie 2007)