Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

Craiova are din ce în ce mai mult un aer veneţian. Sâmbătă, după o ploaie mai zdravănă, în Bănie s-a instaurat haosul. Sute de autoturisme erau prinse în capcana ambuteiajelor create de lacuri în miniatură, bulevarde întregi existau pe hartă doar ca zone lacustre, canalizarea era depăşită şi gurile de scurgere înfundate. Ioc angajaţi de la regia obligată să intervină de urgenţă, lipseau şi agenţii de circulaţie, iar de reprezentanţii primăriei nu puteai da pentru a le spune ce crezi despre faptul că sunt plătiţi din banii tăi ca să fie… inutili. Nimic din ce ar trebui să facă edilii nu s-a întâmplat într-un moment de criză. Oricât am încerca să găsim scuze pentru administraţia municipiului tot nu am reuşi să o scoatem basma curată. Este adevărat, şi în Bucureşti se văd cam aceleaşi scene după o ploaie torenţială, mizeria unei capitale cu miros rânced ieşind la suprafaţă parcă pentru a-i macula proiectele futuriste lui Videanu, dar în Craiova te aştepţi parcă să-l întâlneşti pe Noe. Şi nu este vorba de artere mărginaşe, din zone unde s-a construit, ani de-a rândul, după cum i-a tăiat capul pe băştinaşi (dar sub oblăduirea primarilor), ci de cele mai circulate bulevarde şi intersecţii. Imaginile prezentate nu au mai avut nevoie de prea multe comentarii. Fără excepţii, mijloacele mass-media locale au arătat care este adevărata faţă a unui oraş cu aspiraţii europene, dar cu haine soioase, aşa că răspunsurile echivoce sau scuza acuzaţiilor subiectiviste nu-şi au rostul. Lipsa unui plan logic de dezvoltare şi furturile repetate din banul public ne-au adus aici.

Solomonicele planuri de abilitare a canalizării în câteva cartiere, chiar dacă sunt primele ce pot prinde contur după un pomelnic de promisiuni expirate din mandatele predecesorului, nu au decât să-i bucure pe contribuabilii din zonă. Dar, dacă ne uităm pe cifrele bugetului alocat lucrărilor de reabilitare a canalizării, este prea puţin pentru a crede că ne vom putea aventura pe stradă când plouă mai tare fără a fi obligaţi să ne suflecăm pantalonii. În schimb, raportat la problema cu care se confruntă mii de craioveni, se alocă prea multe fonduri investiţiilor pentru fântâna arteziană şi pavarea zonei centrale. Asta n-au înţeles edilii, incapabili să explice modul de fixare a priorităţilor şi dimensiunea investiţiilor.
Cetatea Banilor are din ce în ce mai mult un aer veneţian. Din nefericire, craiovenii nu se pot bucura de asta, cei din zonele inundabile fiind nevoiţi să-şi scoată rahatul din sufragerie şi să adune cu ligheanul mizeria din bucătărie, necazul provenind din latrinele revărsate. Pentru ei, singura consolare va fi să se plimbe “pe centru” după ce s-au luptat să-şi scoată apa din dormitor cu găleţile.

(iunie 2006)

Nu trebuie să fii îndrăgostit de un oraş pentru a-i înţelege istoria sau pentru a-i admira farmecul şi frumuseţea oamenilor. Ai nevoie decât de privire limpede şi de o perspectivă care să-ţi permită să observi toate lucrurile ce dau personalitate unei zone urbane. Craiova este un astfel de loc în care te poţi îndrăgosti de oameni, de istoria oraşului şi de farmecul aparte detectat de cunoscători. Nu rare au fost situaţiile în care prieteni din alte oraşe mi-au vorbit despre Craiova ca nişte îndrăgostiţi. Bănia şi personalităţile care au făcut acest nume respectat au un loc aparte în sufletul multor români, inclusiv în inima mea.

Dar ce te faci dacă oraşul din inima ta a ajuns pe mâna unor inşi de duzină, predispuşi la furtişaguri şi sunt prea mulţi cei care vor să-l administreze ca pe o tarabă? În Craiova se construieşte haotic, se ridică adevărate statui ale prostului gust iar neciopliţii sunt ridicaţi în rang de city manageri. Se dărâmă cu o frenezie nesănătoasă şi se plantează tot soiul de machete idioate născute de o gândire ciobită. Urâţenia nu se desfăşoară doar în văzul lumii, ruşinându-ne din cauza slăbiciunii de a nu putea să-i alungăm din birouri pe aceşti indivizi fără cultură, dar mai ales în spatele paravanului birocratic. Acolo este un adevărat dezmăţ penal, la fiecare ştampilă aplicată căzând în puşculiţa “deştepţilor” sume incredibile. Nimic nu se mişcă fără peşcheş, şpagă, înjurături printre dinţi sau linguşeli publice. Cu pretenţii de metropolă, Bănia încă stă în genunchi şi-şi duce pe umeri povara de târg în care se tranzacţionează orice la preţuri derizorii. Şi încă n-am coborât destul în mizerie. Dacă nu le dă nimeni peste mână acestor hrăpăreţi, Craiova riscă să ajungă o dugheană în care vicele-plutonier îşi întinde izmenele second-hand spre vânzare şi împachetează marfa pentru client în afişele electorale ale primarului.

(DAY&NIGHT, aprilie 2006)

În general, politicienii nu sunt nişte vizionari. Cu excepţia câtorva lideri, care au schiţat şi chiar au urmat un traseu pe care l-au creionat anterior, ceilalţi sunt doar indivizi care nu au ieşit din pluton, preferând să-şi gestioneze prezentul pentru agoniseli personale. Prezentul a contat mereu, în acest fel explicându-se lipsa de proiecte pe care alegătorii să le susţină sau să le respingă. Bun sau prost, un proiect pentru România n-a existat, cel mai bun argument fiind în acest caz politica externă, o însăilare în funcţie de evenimentele şi conjunctura internaţională. Am aşteptat doar să ne ducă valul în UE şi în NATO pentru că, în alte condiţii, nu aveam cum să ne ridicăm fruntea din ţărână. Am fost preocupaţi doar de umplerea buzunarelor şi de furtişaguri din banul public (din fonduri europene, mai nou).
Dar de ce nu există un proiect de viitor pentru Craiova? În prezent, nici nu se prea ştie care sunt graniţele capitalei Olteniei, aşa că nu suntem departe de realitate când ne raportăm la politica în administraţie locală (şi nu numai) ca fiind una care se face de azi pe mâine. O fi având primarul Solomon viziuni, nu am de unde să ştiu că nu este un visător sau chiar un tip ale cărui proiecţii ating un viitor destul de îndepărtat, dar cu siguranţă nu despre oraş. Chiar dacă mă tem că am dreptate, sunt gata să pun pariu că nici Solomon şi niciun alt politician nu şi-a pus în gând să prezinte cetăţenilor un proiect pe care, nu doar în campania electorală, să-l întoarcă pe toate feţele. Poate că am fi fost originali, cum, de altfel, ne place nouă, oltenilor, să fim, dacă am fi amplasat o machetă a oraşului de peste 20 de ani pe care s-o analizăm din toate părţile. Sigur, unora li se va părea pierdere de timp, dar poate că am fi fost scutiţi să asistăm la apariţia unor cartiere în cele mai nepotrivite locuri sau a unor zone moarte din punct de vedere arhitectural. Pe de altă parte, la anumiţi politicieni nici nu este recomandat să le ceri prognoze sau strategii de viitor. Este mai bine ca viceprimarul Gheorghe Nedelescu să se ocupe de strânsul gunoaielor, asfaltatul străzilor sau de hăituit taximetriştri prin parcări decât să se joace pe harta Băniei. Doamne fereşte ca Gigi Bormaşină să se apuce să pună în practică viziunile sale asupra oraşului! Nu ar fi decât un rateu de proporţii, o monstruozitate creată de la manetele unui buldozer în plin avânt. De ce nu avem un proiect pentru Craiova? Poate că nici nu ne-am dorit să privim în viitor. Am votat doar “de azi pe mâine”, de parcă am fi vrut doar aşa, să votăm ca să avem unde pleca de-acasă în ziua alegerilor.

(4 martie 2006)

În urmă cu vreo două săptămâni, am trecut printr-un moment dificil al vieţii mele de craiovean. Să vă povestesc. Este sâmbătă după-amiază şi trebuie să invit pe cineva deosebit în oraş. Cea mai grea alegere. “Ce mă fac?”, mi-am spus. Nu-mi este foarte uşor să mă orientez. Restaurantele elegante şi cu stil sunt puţine. În Craiova le numeri pe degete. Dacă doream să ies la o bere, nu ar fi fost chiar o problemă, dar aşa, ca să epatez, caut cu înfrigurare prin agenda telefonică. Toate sfaturile de la prieteni sunt inutile. Pe mulţi nu-i găsesc, fiind weekend, iar cei care vor să mă ajute îmi recomandă Poiana Braşov sau Sinaia. Insist: “Dar în Craiova?” “Hm, eu ştiu ce să zic? Dacă n-o poţi convinge să meargă la munte, mai bine renunţi”, este ultimul sfat al unuia dintre amici. În cele din urmă, după ce frunzăresc şi “Day & Night”, mă hotărăsc şi risc: un local cu specific, dotat şi cu terasă, lăudat de un amic. Nefericită alegere. Seara a fost salvată doar de prezenţa ei. Muzica restaurantului se interfera cu zgomotul discotecii din apropiere, câţiva aşi ai volanului începuseră o cursă nebună, stârnind şi câinele lup de la o vilă din vecini. Într-un cuvânt, seara de sâmbătă se transformase într-un balamuc de weekend. Servirea? Mai repede strigi un surd sau îi faci semn unui orb. Te va înţelege mai bine şi, cu siguranţă, te va servi mai repede decât băiatul care chicotea cu barmaniţa. Clienţii de la celelalte mese păreau, la rândul lor, iritaţi. Locurile cele mai bune erau rezervate, rămânând libere toată seara, în timp ce mesele mai puţin atractive erau înţesate. În fine, poate că n-am făcut cea mai bună alegere. Altădată le voi cere din timp sfatul prietenilor şi voi citi toate revistele locale. Dar, chiar aşa, ştiţi un local decent, curat, liniştit şi cu servire OK în Bănie? Într-un oraş în care, oricum, nu ne întreabă nimeni dacă avem locuri pentru petrecerea plăcută a unui sfârşit de săptămână, părerea noastră nu prea contează. La Craiova, prostul gust este întâlnit la tot pasul. Chiar aşa, avem unde pleca de acasă?

(DAY&NIGHT, 1 octombrie 2005)