S-a făcut dreptate?

admin — Sun, 14 Dec 2008 20:05:37 +0000

Sentinţa de condamnare la 15 ani de închisoare a criminalilor Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac şi degradare militară a rămas definitivă şi irevocabilă.

Cei doi se fac vinovaţi de executarea ordinului de a înăbuşi Revoluţia de la Timişoara din Decembrie 1989. Prin faptele lor, ei au dezonorat uniforma militară, fie ea de ostaş sau de miliţian (câtă onoare o mai fi având şi aceasta din urmă!). O fac şi acum, dezonorându-şi inclusiv familiile, asupra cărora cei doi aruncă stigmatul crimei. Din nefericire, reacţiile găunoase ale câtorva ofiţeri de rang înalt adâncesc confuzia asupra evenimentelor de la Timişoara.

Pe parcursul unui proces îndelungat, încercând să pară că protejează imaginea armatei, reprezentanţii MAp s-au comportat ca nişte cocote, încercând să-i scape pe cei doi foşti generali criminali. Măcar acum, după ce justiţia s-a pronunţat, ar fi normal ca MAp să-şi asume vina de a fi executat ordinele imbecile ale lui Ceauşescu. Ar fi un gest de normalitate. Sigur, cer poate prea mult de la nişte papagali vopsiţi în culori NATO, dar care gândesc mai puţin decât o făceau înainte. Tăcerea unei instituţii ce se bucură de credibilitate în ochii populaţiei este ruşinoasă. Inconştienţi, respectivii generali, crescuţi la sânul unor cătane bolşevice precum Ştefan Guşă, Vasile Milea şi Ştefan Dinu, au lăsat drept moştenire succesorilor misiunea de a ascunde adevărul asupra carnagiului de la Timişoara.

Reacţia celor doi după decizia justiţiei nu m-a surprins. Chiţac a fost de o nesimţire tipică miliţianului care-l zdrobeşte în bătaie pe arestatul care se dovedeşte nevinovat, pe motiv că nu se face vinovat de ceea ce credea anchetatorul. Arogant şi ţâfnos, Chiţac pretindea că este o victimă. Acest ticălos crede că a fost uitat rolul său jucat în represiunea manifestaţiei din Piaţa Universităţii şi în expulzarea abuzivă a cunoscutului luptător anticomunist Doru Braia. Stănculescu a făcut doar ceea ce ştia cel mai bine, adică a încercat să şantajeze cu nişte casete ascunse prin Elveţia, ba chiar a organizat o conferinţă de presă într-un hotel bucureştean pretins fals ca fiind respectabil. Fostul general a încercat, printr-o conferinţă de presă cu poliţiştii la uşă, să scape miraculos, lansând o diversiune ieftină.

N-au pic de demnitate nici în ultima parte a vieţii lor. Au trăit ca slugi docile pentru un regim criminal, vor muri ca inşi slugarnici ai lui Iliescu şi ai grupului de pseudorevoluţionari emanaţi de la Bucureşti. În cele din urmă, printr-un hazard, au fost condamnaţi, deşi sunt convins că se vor găsi motivaţii pentru a nu sta prea mult în penitenciar. Oare este suficientă pedeapsa aplicată celor doi asasini?

Ce ar fi să încercaţi să vă puneţi în locul părinţilor care şi-au pierdut copiii în represiunea condusă de cei doi? În alte vremuri, aceşti boşorogi împieliţaţi ar fi fost aruncaţi pradă fiarelor. Acum, ei ţin conferinţe de presă şi scuipă în obrazul victimelor.

BLESTEMUL SANGELUI

admin — Wed, 07 Sep 2005 23:12:58 +0000

Asasinii din decembrie 1989 nu au fost pedepsiţi. Cei mai mulţi au rămas anonimi, protejaţi nu doar de cei care le-au dat ordine, ci şi de cei interesaţi ca adevărul să rămână în morminte, lângă tinerii revoluţionari ucişi. Este extrem de greu de crezut că în viitorul apropiat cei vinovaţi vor ajunge după gratii, mai ales când avem de rupt un imens lanţ al complicităţii, verigile fiind politicieni, securişti, militari, procurori, judecători, ba chiar şi revoluţionari. Au fost condamnaţi doar câţiva naivi, dar şi pedepsele lor au fost reduse. Au mai fost condamnaţi şi generalii Stănculescu şi Chiţac, două personaje sinistre, care au sânge pe mâini, însă şi pentru acest cuplu de asasini s-a găsit o portiţă de scăpare. Tănase Joiţa, fostul procuror general, a înaintat recurs în anulare. Condamnarea la 15 ani de închisoare în 1999 a celor doi criminali a fost întâmpinată cu strigăte de mânie din partea lui Ion Iliescu, principalul vinovat pentru ascunderea adevărului asupra evenimentelor din decembrie 1989. Pentru a-şi proteja statutul de “emanaţie a revoluţiei”, Iliescu a făcut tot posibilul ca revoluţia de la Timişoara să fie murdărită prin asemănarea cu evenimentele petrecute la Bucureşti după 22 decembrie 1989. În oraşul de pe Bega tinerii au murit sub gloanţele represiunii ceauşiste, în timp ce victime în capitală s-au înregistrat după preluarea puterii de grupul Iliescu – Brucan. Dictatorul Ceauşescu a plătit şi pentru crimele săvârşite după executarea sa! Oricum, procesele nu au făcut altceva decât să-i scandalizeze pe răniţii revoluţiei şi pe supravieţuitori. Bolnavi, Stănculescu şi Chiţac pretind că sunt victime politice. Ale cui, nu prea se mai ştie. Se cunosc doar tertipurile la care recurg aceşti executanţi ai ordinelor lui Ceauşescu. Lipsiţi de bun-simţ, cei doi fie nu-şi mai găsesc avocaţi demni să-i apere, ca în cazul lui Stănculescu, fie nu-şi găsesc apărători care să vină la procese. O bătaie de joc nesancţionată, care continuă de peste 15 ani. Probabil că acuzaţii vor fi demult ţărână când odraslele judecătorilor care au plimbat inutil dosarele, dar care au avut un scop precis, vor da verdictul. Mă tem că nici atunci nu se va putea spune că, în sfârşit, s-a făcut dreptate.
Cei care cred că vor reuşi, prin astfel de bătăi de joc numite procese, să provoace o lehamite generală se înşală. Blestemul sângelui nevinovat vărsat nu se va risipi. Îi va urmări atât pe criminali, pe cei care au supravieţuit evenimentelor, cât şi pe rudele celor ucişi. Nu monumentele croite pe gustul lui Iliescu ne vor împiedica să uităm că asasinii nu au fost pedepsiţi, ci mormintele şi amintirea celor ucişi. Mai dureroasă decât absenţa celor care nu au apucat să se bucure de libertate este bătaia de joc dirijată de Iliescu şi alţi profitori ordinari care ţin de colivă la fiecare aniversare a evenimentelor din 1989, dar care ridică din umeri când sunt întrebaţi “cine a tras”. Îi loveşte amnezia, ca şi pe cei doi generali. Stănculescu se apără, spunând că procesul în care este acuzat nu-şi mai are rostul. Este gândirea rudimentară a asasinului trecut în rezervă, care a făcut de ruşine uniforma pe care a purtat-o. Mă tem că, în cazul acestui impostor, implicat în afaceri oneroase după 1989, până şi o condamnare pe tot restul vieţii este prea puţin.

(8 septembrie 2005)

Mihai Firica » decembrie 89

S-a făcut dreptate?

BLESTEMUL SANGELUI