Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

Aria grelei moşteniri a fost preluată de noii guvernanţi. Nimic din ceea ce au găsit de la liberali nu este potrivit pentru măreţele planuri ale coaliţiei trandafirii. Încă nu avem schiţa viitorului buget, fie chiar şi scăpată pe surse în presa favorabilă, nici măsuri împotriva crizei şi nici vreo atitudine responsabilă în raport normal cu ceea ce se întâmplă dincolo de cercul puterii.

Mă poate contrazice vreun lătrău priponit în echipa de sunete ale caraghioasei înjghebări majoritare? În schimb, am asistat la încercarea periculoasă a Guvernului Boc de a impune o ordonanţă de urgenţă ce, chipurile, ar fi lovit în pensionarii de lux, dar care, după săptămâni întregi de scandaluri, a fost declarată neconstituţională. Din păcate, am observat că foarte puţini dintre noi am remarcat faptul că ordonanţa cu pricina îi excepta tocmai pe parlamentari. O întâmplare? Poate doar lătrăii simbriaşi o vor putea susţine. Este foarte probabil ca, îngăduitori cu orice nouă putere, să spună destui că încă suntem în luna de miere şi, în consecinţă, este normal să lăsăm criticile de-o parte. Aşa ar fi fost normal, dacă actuala coaliţie majoritară dădea măcar semne de responsabilitate! Nimic în acest sens. În schimb, aceleaşi tare pe care le-am întâlnit de-a lungul guvernării lui Tăriceanu: politizarea administraţiei, centralizarea, blocarea reformei, controlul asupra Justiţiei, lupta fratricidă pentru putere, promovarea nulităţilor pe bază de muncă de partid şi apărarea intereselor clientelei politice.

Schimbarea nu a adus nimic nou. Dimpotrivă, pe fondul crizei tot mai accentuate din economie, asistăm la încercările neruşinate de abatere a atenţiei către teme parazitare şi inoportune, cum ar fi necesitatea dezbaterilor pentru modificarea Constituţiei României. De ce este necesar ca schimbările constituţionale să fie operate înainte de alegerile prezidenţiale, şi nu după îndelungi dezbateri publice, nealterate de campaniile electorale din acest an? Probabil, doar preşedintele Băsescu şi strategii lui o ştiu. Dar, dacă merge atât de des la Palatul Victoria, pentru a-i asigura pe miniştri de sprijinul său necondiţionat, emoţionant până la lacrimi, dacă ne gândim că din Guvernul Boc face parte şi Elena Udrea, n-ar fi rău dacă ar pune şi câteva lucruri utile pe agenda Executivului.
Pe oamenii lui Boc nu-i macină problemele mărunte, cum ar fi şomajul, prăbuşirea leului sau blocajul financiar, care a pus stăpânire pe întreaga economie. Nu, par a fi mai preocupaţi să-şi numească protejaţii, negociind până în noapte nu programul anticriză, ci numele viitorilor secretari de stat, prefecţi sau subprefecţi. Nici nu se putea spera să aibă un altfel de comportament, născut fiind dintr-un compromis ruşinos şi asumat doar verbal. Să fim optimişti? Doar naivii o pot face, din cauză că noua putere s-a aşezat sub o zodie nefastă: Ce a început prost va termina şi mai prost!

Am fost întrebat de ce nu am încredere în Guvernul Boc şi de ce nu mă număr printre cei care consideră că orice Executiv are nevoie de o aşa-zisă lună de miere. Încep cu a doua întrebare: cum nu cred că între PSD+PC şi PD-L a avut loc un mariaj, ci, după cum au decurs negocierile, e mai degrabă un concubinaj de vreme rea, ar fi o naivitate să ne facem iluzii că fericitul cuplu va merge la altar. Criza a fost invocată pentru a face mai suportabilă această construcţie hibridă, ce, nu peste mult timp, se va destrăma într-o ţigăneală de dimensiuni greu de anticipat.

Informaţia potrivit căreia Tăriceanu şi Geoană urmau să anunţe, la ora 21.21, în ziua alegerilor parlamentare, constituirea unei majorităţi parlamentare între stânga şi dreapta a fost confirmată din prea multe surse pentru a mai fi infirmată. Cu ce ar fi fost mai puţin legitimă sau mai puţin necesară decât actuala coaliţie majoritară? Read the rest of this entry »

Nu cred că un alt premier s-a simţit mai prost în Palatul Victoria decât Călin Popescu Tăriceanu. Până şi Petre Roman, în timp ce minerii spărgeau cu bâtele geamurile de la sediul Guvernului, s-a simţit mai în siguranţă, de vreme ce a avut o portiţă de scăpare prin care s-a strecurat pentru a spăla putina la timp din faţa ortacilor lui Miron Cozma. Poziţia lui Tăriceanu este cel puţin ingrată. El pare a nu avea soluţie pentru a ieşi din criza în care se adânceşte cu fiecare zi în care se încăpăţânează să rămână pe fotoliul de premier. Pare un ostatic, un condamnat la locul de muncă, pe care nu-l poate părăsi. Luată în derâdere, teoria grupurilor de interese ce controlează Guvernul se dovedeşte a fi reală, explicând blocajul politic la care s-a ajuns în prezent. De ce ar trebui Tăriceanu să demisioneze? Luni seară, după ce răspunsese atacurilor liderilor PLD, premierul a fost confruntat cu un altul, mult mai virulent şi substanţial, din partea ministrului Justiţiei. Monica Macovei l-a acuzat că blochează reforma în justiţie, tergiversând activitatea atât în cadrul cabinetului, cât şi în Parlament, dovadă fiind atitudinea ostilă a reprezentanţilor PNL faţă de propunerile venite din partea unui ministru. Prin demisionarea din PNL a liberal-democraţilor lui Stolojan şi retragerea conservatorilor din executiv, premierul Tăriceanu conduce un guvern minoritar. Efectele vor fi din ce în ce mai vizibile. Democraţii vor jongla cu proiectele de legi pe care le vor promova, în timp ce oamenii din anturajul şefului PNL vor încerca să păstreze cât mai mult puterea. Prelungirea crizei poate avea efecte devastatoare pentru întreg procesul de reformă structurală, nefiind greu de anticipat faptul că anumite ministere nu vor fi capabile să acceseze fondurile europene. Cel mai bun exemplu este cazul lui Dan Motreanu, care numai de gestionarea fondurilor pentru agricultură nu se va ocupa după cum se vede, fiind deja prins până peste cap cu probleme de partid. Un alt motiv pentru care ar trebui să plece Tăriceanu este absenţa unei strategii postaderare, o gafă de proporţii, pentru care un premier responsabil şi-ar scrie urgent demisia. Preocupat mai mult să polemizeze cu Monica Macovei, şeful executivului a uitat de problemele curente. Pus cu spatele la zid, forţat fiind să nu demisioneze, acesta se vede strâns cu uşa de către democraţi, care-i cer imperativ o restructurare a echipei sale. Abia acum se explică de ce PD nu a mai nominalizat un vicepremier: peneliştii vor fi nevoiţi să sacrifice un ministru în plus faţă de democraţi, aşa că raportul în executiv se va schimba în favoarea oamenilor lui Boc. Sunt suficiente argumente pentru ca actualul premier să caute o soluţie de retragere din funcţie. Poate şi din aceea de şef de partid. Deocamdată, ceea ce face acesta acum se cam cheamă dragoste cu de-a sila, iar chestia asta sigur nu-i place lui Traian Băsescu. Şi numai lui.

(10 ianuarie 2007)