Mihai FiricaScriitor si jurnalist din Craiova

Am fost întrebat de ce nu am încredere în Guvernul Boc şi de ce nu mă număr printre cei care consideră că orice Executiv are nevoie de o aşa-zisă lună de miere. Încep cu a doua întrebare: cum nu cred că între PSD+PC şi PD-L a avut loc un mariaj, ci, după cum au decurs negocierile, e mai degrabă un concubinaj de vreme rea, ar fi o naivitate să ne facem iluzii că fericitul cuplu va merge la altar. Criza a fost invocată pentru a face mai suportabilă această construcţie hibridă, ce, nu peste mult timp, se va destrăma într-o ţigăneală de dimensiuni greu de anticipat.

Informaţia potrivit căreia Tăriceanu şi Geoană urmau să anunţe, la ora 21.21, în ziua alegerilor parlamentare, constituirea unei majorităţi parlamentare între stânga şi dreapta a fost confirmată din prea multe surse pentru a mai fi infirmată. Cu ce ar fi fost mai puţin legitimă sau mai puţin necesară decât actuala coaliţie majoritară? Read the rest of this entry »

Politicienii de pe malul Dâmboviţei par a fi cuprinşi de febra negocierilor. Pe ce canal dai, tot nimereşti o ştire despre târguieli în culise, ba se mai spune că Geoană s-a întâlnit dimineaţa cu Tăriceanu şi seara cu Băsescu, de unde tragi concluzia că în ţara asta toţi negociază şi nimeni nu mai munceşte. Coaliţiile se fac şi se desfac prin culise, pentru ca pe scenă să vezi cum actorii sunt sfioşi şi nici usturoi n-au mâncat. Nimeni nu pare a stăpâni jocurile de putere nici în partide, nici între partide. Preşedintele are propria sa variantă, pe care, cu siguranţă, o va impune în final. Greu de crezut că varianta unui guvern PD – PNL – PLD este luată serios în calcul chiar şi la Cotroceni. Depinde cum va muşca PSD din nadă, mizându-se pe disperarea lui Geoană de a scăpa teafăr din clinciurile cu grupul de la Cluj. Oricum, dacă va accepta în continuare ca Ion Iliescu să-i toarne în urechi versiuni defecte de strategii politice, înseamnă că-şi merită porecla, autorul fiind acelaşi bătrân nărăvit în rele. Geoană s-a dus nu doar la negocieri cu Băsescu şi Boc, ci şi la “audieri” cu ambasadorul SUA. Pretenţiile unor lideri social-democraţi de a forma un guvern monocolor este absurdă. Opoziţia nu se poate urca în fotoliile puterii doar din cauza slăbiciunii peneliştilor şi a refuzării alegerilor anticipate. Secretomania nu pare să fie decât o mască a unor tipi cu ifose de sforari, în realitate aruncându-se pe piaţă informaţii din ce în ce mai lipsite de logică. Bunăoară, stimabilul Adrian Năstase, judecat în două dosare grele, pozează în analist şi lansează cărţi de acest gen, în loc să publice poveşti nemuritoare despre mătuşica Tamara. Biata femeie, la cei 91 de ani cât avea când făcea tranzacţii de sute de mii de euro, ar fi trebuit să fie în atenţia comisiei pentru intrarea în Cartea Recordurilor. Doar în nebunia de la noi este posibil ca un individ cu procurorii pe urmele sale să facă şi să desfacă scenarii, ba chiar să le prezinte public. Altul, tot de teapa lui Năstase, face tot felul de socoteli pe o hârtie pe care o “uită” pe masă, în faţa reporterilor. Măi, băieţi, doar pe malurile Dâmboviţei se mai practică o astfel de politică puturoasă, fără niciun rezultat bun pentru cetăţeni. Logica Hrebenciucului rozaliu pare să fi pus stăpânire pe minţile voastre şi din această fundătură nu aveţi soluţii de ieşire.

Sforarii au luat locul doctrinarilor, şi asta se vede cu ochiul liber. În locul unei viziuni clare, pe termen lung, care să scoată ţara din zona improvizaţiilor, ni se oferă surogate politice. Balamucul va continua în absenţa acceptării alegerilor anticipate de către majoritatea partidelor. Compromisurile politicienilor dâmboviţeni sunt urât mirositoare şi nu fac doi bani. Orice înţelegere crapă imediat ce partenerul întoarce spatele, aşa că, indiferent de cum se va rezolva criza de imagine şi de susţinere parlamentară a Guvernului Tăriceanu II, nu ne putem aştepta decât la noi şi noi convulsii, la scandaluri interminabile şi la perdele de fum în spatele cărora “băieţii deştepţi” îşi văd liniştiţi de afaceri.

(7 iunie 2007)

Îl înţeleg pe Geoană. Nu este uşor să-i oblojeşti rănile lui Iliescu şi să-i tolerezi toate ieşirile necontrolate. Adevărul este că Geoană ştie să sufere. Prima dată Iliescu l-a alintat, catalogându-l drept “prostănac”, apoi l-a taxat mult mai puţin elegant, considerându-l un handicapat în politică din cauză că-i lipseşte experienţa. Sigur, când ai o anumită experienţă originală, dobândită ca student la Moscova, cu studii de maskirovka, aprofundate la Serviciul A, nu-l înghiţi pe unul mai tânăr care şi-a pierdut câţiva ani din viaţă ca ambasador la Washington. După prima jignire, reacţia de apărare a fost timidă: “Lăsaţi-l, că-i senil!” Din păcate, mă tem că este ceva cu mult mai grav în cazul fostului preşedinte.
Incapabil să se rupă de trecut, nostalgic al perioadei postrevoluţionare în care i-a folosit pe mineri împotriva intelectualilor, Iliescu recurge la un populism ieftin, inspirat dintr-un stângism rezidual, încercând să pară încă viu pe scena politică. Se vrea guru al unui partid cu pedigree european, dar frustrările sale de învins în confruntarea cu lupii tineri amintesc mai degrabă de un stalinist întârziat. Tătuc al PSD şi tartor al social-democraţiei din România? Simple iluzii ale unui păpuşar ajuns la rândul lui o marionetă defectă, controlată nu prin fire greu sesizabile, ci prin adevărate odgoane. Autointitulat sărac şi cinstit, Iliescu a ignorat toate semnalele privind transformarea justiţiei într-un SRL controlat de clanuri, ba chiar a protejat-o pe Rodica Stănoiu când presiunile din partea Comisiei Europene pentru înlăturarea sa din fruntea Ministerului Justiţiei tindeau să capete forma unei somaţii. Fostul şef al statului este simbolul unei perioade gri din istoria României – “tranziţia către nicăieri” -, în care au prosperat interlopi şi s-au cocoţat în fotoliile puterii inculţi cu ifose de staruri. A fost epoca Iliescu. Dar probabil că Geoană nu ştie că a apus sau, dacă ţinem cont de “timiditatea” manifestată şi în cazul dosarului de revoluţionar al soacrei sale, se pare că nu are curajul să taie capul şarpelui.
Un titlu din presa de ieri ar fi trebuit să-l oblige pe actualul preşedinte al PSD la un gest radical: “Iliescu a promulgat legea pentru conversia datoriilor RAFO în acţiuni înainte de aprobarea ei în Parlament”. Domnule Mircea Geoană, te-ai înşelat teribil! Iliescu nu este un bătrânel senil, care să nu ştie ce semnează. Graţierea lui Cozma şi facilitarea escrocheriei RAFO Oneşti sunt decizii politice de un cinism fără margini.
Aşadar, ce faci dacă îl ai pe dracu-n casă, stai cu el la masă şi îţi scuipă în ciorbă? Nu-i bine să stai pe gânduri. Organizezi rapid o exorcizare a la Tanacu! În cazul lui Geoană, este mult mai complicat, dar acesta va trebui să arate dacă PSD va deveni un partid social-democrat de centru stânga, cu vocaţie europeană, sau va sfârşi ca un iad în care îl vor perpeli unii ca Iorgovan, Văcăroiu sau Dan Ioan Popescu.
Speranţele sunt mărunte. E trist, dar văzând la ce nivel au coborât aceşti “oameni de partid” confruntarea verbală, inspirându-se de prin mahalalele Bucureştilor, îşi vine greu să le dai o ţară pe mână. Ce spun, o ţară?! Nu le-aş da pe mână nici un coteţ plin cu găini bolnave de gripă aviară!

(20 octombrie 2005)